Recunosc oricand ca ma simt mult mai bine in compania animalelor decat a oamenilor. Am mai multa incredere in ele si imi e mult mai usor sa ma atasez de imblanite. Oricat de tare m-ar fi zgariat vreo pisica sau oricat de rau m-ar fi muscat vreun caine, suferinta a fost infinit mai mica decat atunci cand m-au ranit oamenii. Urmele de pe maini s-au sters, urmele din suflet au ramas.

Avand in vedere cele spuse, n-aveam cum sa lipsesc de la evenimentul care a adunat sute de pisici la un loc, intitulat “SofistiCAT”  si desfasurat la Romexpo.

Astfel de manifestari ma umplu de energie, de optimism, iar apropierea fizica de cate un animalut ma linisteste. Nu stiu unde sa ma uit mai intai, rad cu gura pana la urechi si ma bucur ca un copil. Le admir cu voce tare si stau minute in sir la fiecare sa le urmaresc. Unele sunt lenese si nu ma invrednicesc nici macar cu o privire. Pe acestea le inteleg si nu le tulbur. Altele intind boticul prin plasele custilor cochete si fac si eu acelasi lucru. Pe ele le-as pupa si le-as smotoci. Mai sunt si cele care se joaca nestingherite de gramada de lume care se aduna in jurul lor. Pe astea le-as lua acasa.

Pline de par sau chele, mici cat un ghem sau mari cat un caine, albe sau negre, tarcate sau cu pete, de rasa ori nu, pisicile venite de departe la expozitia internationala de la Bucuresti au facut ziua familiei mele mai frumoasa. Ne-am simtit bine, atmosfera a fost destinsa, organizarea ne-a placut, avand in vedere ca am tot mers la astfel de evenimente am avut si termeni de comparatie, prin urmare, totul a fost la superlativ.

E adevarat ca in jur se vorbea mai mult ruseste iar explicatiile de pe unele custi erau scrise in aceeasi limba pe care n-o inteleg, dar asta nu m-a impiedicat sa admir minunatiile vii, venite de peste mari si tari ca sa-si primeasca binemeritatele premii si trofee, la pachet cu admiratia a sute de oameni.

Din pacate, nu mi-am luat aparatul de fotografiat cu mine fiindca n-am stiut daca e permis, dar la fata locului, cand am vazut ca toata lumea poza si filma, mi-am scos si eu telefonul si-am pastrat ca amintire cateva chipuri care mi-au ramas in inima. Vi le arat si voua, desi calitatea imaginilor nu e cea mai buna. Nu-i nimic, o sa intelegeti din maldarul acela de blanite unde e fata si unde e coada.