Nu mi-au placut niciodata garile. Prea multa lume. agitatie, galagie. Le-am evitat cat de mult am putut. Cand am avut de luat trenul, m-am prezentat in ultimele minute inaintea plecarii ca sa evit peronul aglomerat. Calatoria cu trenul imi place, dar gara imi provoaca neliniste.

Poate de aceea am evitat sa-mi transform casa si viata intr-o gara. Am incercat sa nu le aglomerez prea mult cu calatori grabiti. Cine avea de prins alte trenuri a fost invitat politicos sa le astepte in alte parti, pe alte peroane sau halte. Din motive pe care refuz sa mi le amintesc am facut un compromis si am primit in casa si viata mea persoane care credeau ca au nevoie doar de bilet ca sa poposeasca  putin pe la mine si m-am transformat eu in nasu’ care inchide ochii pentru un manunchi de sentimente. Dar pe spaga primita se plateste impozit, mai devreme sau mai tarziu. L-am platit. Si de atunci am devenit neinduratoare.  Esti doar in trecere? Ocoleste-ma! La mine nu e peron cu cafele si sucuri. Nici banci n-am ca sa-ti odihnesti trupul, nici birou de obiecte pierdute nu gasesti aici, iar de sala de asteptare nici nu poate fi vorba.

Ai trenul tau? Urca-te in el din ce gara vrei, nu din viata mea. Ai casa ta? Bucura-te de ea, dar nu incerca s-o transformi pe a mea intr-o gara in care astepti pana ajungi la tine!

Nu am spatiu mult in casa, nici timp prea mult nu mai am in viata, dar cine poate sa patrunda in ele va fi tratat regeste. Nu cu suc si cafea, ci cu iubire si loialitate. Cateodata va fi greu, obositor, alteori va fi feeric, dar indiferent cum va fi nu te vei simti ca intr-o gara. Pentru ca nu esti intr-una.