Imi povestea cineva ca in zilele noastre, cand marile firme isi impart bugetele de publicitate, verifica inclusiv numarul de LIKE-uri pe care il are pagina de Facebook a viitorului (eventual) partener de afaceri. Tot in discutia aceasta abracadabranta a secolului XXI am aflat ca celebrele LIKE-uri se pot cumpara. Si-atunci care mai e relevanta? Ceva imi scapa din socotelile astea pragmatice si inselatoare.

Daca lucrurile stau chiar asa problema se simplifica, oarecum. Tu cumperi LIKE-uri, atunci cand esti cautat pe FB faci o impresie buna, ai sanse sa pui mana pe vreun contract si toata lumea e multumita.

Dar ce te faci daca esti visator, ametit sau doar sincer cu tine si cu altii si vrei sa vezi cata lume te place (pe tine sau afacerea ta) de-adevaratelea? Eee, atunci treaba se complica.

La inceput, astepti sa vezi cine te sustine. E momentul in care incepi sa-ti cunosti prietenii virtuali. Banuiesti ca primii care iti vor sari cu LIKE-ul sunt cei pe care ii cunosti personal si se presupune ca aveti o relatie mai apropiata. S-ar putea sa te inseli.

Urmatorii sunt cei care te-au cautat din convingere si care iti dau LIKE-ul lor din suflet. Acestia sunt cei pretiosi pe care te poti baza oricand. Din pacate, numarul lor e redus, ca in viata. Pe cata lume te poti sprijini in realitate atunci cand ai nevoie?

Apoi, urmeaza momentul in care incepi sa te intrebi daca ceea ce postezi tu, pagina ta, informatiile pe care le publici sunt intr-adevar de “LIKE-uit”. N-ai cum sa fii obiectiv facand aceasta analiza. Pana la urma, sunt bucati din viata ta, din gandurile tale, din munca ta si fiecare te reprezinta. Cum ar putea cineva sa posteze, de exemplu, poze cu copilul sau si fiindca “prietenii” raman reci si insensibili, nereactionand in functie de asteptari, sa inceapa sa se intrebe daca nu cumva copilul e cam uratel sau neinteresant?

Cand trece si perioada asta de framantari provocate de LIKE-ul amarat, incepe milogeala. Ai sperat ca miile de prieteni care de multe ori s-au cerut ei insisi in lista ta (aici e paradoxul), sa se simta si sa reactioneze. Daca asta nu s-a intamplat, la inceput timid, apoi mai agresiv, le sugerezi tu ce ti-ai dori sa faca. Unii pricep, altii nu. Pe cei din urma ar fi indicat sa-i stergi fiindca, la fel ca-n viata, s-ar putea sa tina ocupat un loc pe care un altul l-ar merita. Avantajul e ca pe FB chiar poti sa faci asta.

Bineinteles, mai sunt si din aceia care, satui de postarile tale imperative, iti dau ei Delete. Fara sa stie iti fac un favor. Daca ar fi si in realitate asa, ar fi minunat. Cati oameni, in viata de zi cu zi, nu te-au dezamagit, incurcat, tradat si totusi v-ati pastrat unii pe altii in cercul de relatii doar pentru a pastra aparentele?

Stiu ca citind aceste randuri multi vor spune ca nu pun niciun pret pe LIKE-uri, ca nu-i intereseaza si ca posteaza pe FB doar pentru ei, pentru placerea lor. Daca e asa, de ce nu-si fac un jurnal pe care sa-l tina in geanta si sa-l completeze atunci cand simt nevoia? Sau de ce profilul lor de FB este public? Nu cumva spera ca altii sa vada, sa reactioneze, sa le dea un semn? Dati-mi voie sa cred ca da.

Intr-adevar, mai sunt si persoane care n-au cont pe FB si habar n-au la ce le-ar folosi. Traiesc bine merci si fara. Dar ce te faci daca vine investitorul/sponsorul/marea iubire/prietenul din copilarie/sora pierduta/fratele ratacit si tu nu existi pe cea mai importanta platforma de socializare? Ramai nesponsorizat? Neiubit? Fara familie? Nu cred. Facebook-ul e doar o iluzie, iar LIKE-ul e doar o amagire.

Sunt Nouria si nu beau cafea in fiecare dimineata. Atunci ce caut aici unde aromele confesiunilor se intrepatrund cu numele sofisticate de cafea? E o intrebare pertinenta la care am si un raspuns. Vi-l datorez si vi-l ofer cu toata sinceritatea.

Beau cafea doar in compania prietenilor. Intotdeauna Irish Coffee fierbinte, dar intotdeauna cu inghetata.

Se spune ca daca bei o cescuta de cafea iti creste tensiunea, dar picatura de alcool strecurata in cea preferata de mine te relaxeaza. Cand o bei, nici nu mai realizezi daca esti revigorat sau amortit, nu simti cand a trecut timpul si povestile curg fara final. Conditia necesara e sa te afli intr-o companie potrivita. Sa nu te temi ca vorbele iti vor fi interpretate gresit nici macar in clipa in care le dai drumul fara sa le cenzurezi drastic. Sa nu-ti fie frica de disputele pe care le-ar putea crea parerile tale. Sa ai curajul sa ai opinii si sa ti le spui asteptand ca interlocutorul sa te contrazica sau sa-ti dea dreptate. Sa te lasi purtat de aroma prieteniei ca intr-un joc al increderii care nu se spulbera niciodata.

Irish Coffe se bea doar in compania oamenilor care sunt ca tine, care simt ca tine, care au puterea sa argumenteze si sa dovedeasca tot ce spun prin faptele lor.

Cand primesti o invitatie la o cafea poate fi inceputul unei frumoase povesti de dragoste. Cand prietena ta cea mai buna te cheama in oras sa povestiti ca fetele poate fi dovada suprema ca cineva are nevoie de tine. Cand persoane pe care nu le-ai mai vazut demult iti ofera o cafea poate fi un semn ca cineva, candva, s-a gandit la tine si nu te-a uitat.

Tot ce-am spus pana acum este raspunsul pe care vi l-am promis. De aceea sunt aici. Oameni care mi-au aparut in viata la un moment dat si pe care tot viata mi i-a rapit din jurul meu, m-au invitat la o cafea reala, apoi la aceasta, virtuala. Impartisem aceeasi scena ori aceleasi pagini de revista cu mult timp in urma, dar ne rataciseram unii de ceilalti si uitaseram cum e sa bem o cafea impreuna. Nici n-am stiut daca sa fiu surprinsa sau doar bucuroasa. Pe masura ce am sorbit licoarea din ceasca si povestile s-au amestecat si s-au infatisat dezgolite de ipocrizie, minciuna si fatarnicie, am inteles ca trebuie sa fiu pur si simplu fericita.

Asa ca iata-ma aici, pregatita sa-mi beau Irish Coffe si cu voi si sa aflu daca vreodata o banala invitatie la cafea v-a schimbat viata, v-a infatisat revelatii ori v-a apropiat de oameni pe care ii credeati indepartati pentru totdeauna.