Pe celalalt blog al meu, https://nouria.wordpress.com am un articol care se bucura de un succes macabru. E scris acum multi ani, dar in continuare este cel mai vizitat, cel mai comentat si controversat, iar pentru mine recitirea lui e un prilej de zambet amar. Povestile cu sotii si amante care mi-au fost impartasite acolo, parerile mincinoase si ipocrite scrise de oameni pe care credeam ca ii cunosc, rememorarea unor intamplari penibile, toate astea m-au dus cu gandul la femeile inselate. Sunt multe. In lumea boema a artistilor adulterul e la el acasa. In lumea bogatilor se practica precum sportul de dimineata. In lumea saracilor tine de foame si de sete. Indiferent de categoria sociala si profesionala, indiferent de cat e femeia de culta, de frumoasa, de inteligenta sau de batuta in cap, tot se gaseste un escroc sa-i aduca boala venerica in viata.

Dupa ce “hotul” e prins, incepe calvarul. Majoritatea covarsitoare a femeilor inselate sufera. E firesc. L-au iubit pe idiot. Ba, mai grav, au avut incredere in el. Urmeaza perioada de revolta, de scandaluri si de nedumerire. Ce are aia in plus fata de mine? De cele mai multe ori n-are nimic, dar nu poti sa convingi o femeie ranita ca una care ii e inferioara din multe puncte de vedere, daca nu din toate, i-a suflat barbatul. Si incepe inselata sa-si puna la indoiala pana si ciorbita. Incepe sa se vada ca pe o sclava folosita, fara calitati, fara merite si fara noroc. Nimic mai gresit. Dupa ce ca ii darama universul, ea singura ii permite adulterinului sa-i distruga si increderea in sine.

Apoi, incepe fuga dupa razbunare. Desi nu mai are forta nici sa se uite in oglinda, isi consuma stropul de energie ramas ca sa se razbune pe cea care, in viziunea ei, i-a distrus viata. Iar procedeaza gresit. Daca ar avea mintea limpede ar intelege ca nicio paruiala din lume n-ar opri o tarfa sa-si faca numarul pana la capat si niciun barbat in calduri nu va putea sa-si potoleasca instinctul de animal odata eliberat. Lupta cu morile de vant poate fi de apreciat pentru cauze nobile.

Femeia inselata continua sa faca greseala dupa greseala. Dupa ce ca nu mai are incredere in ea, incepe sa nu mai aiba incredere nici in oameni. Despre alti barbati nici nu poate fi vorba. De fapt, de cand a orbit-o ala pe care-l credea al ei, pe ceilalti din jur nici nu-i mai vede. Incepe sa creada ca toti sunt la fel si nici prin cap nu-i trece sa-si continuie viata cu intelepciune si bucurie, departe de minciuna in care a fost tarata.

In cele mai grave situatii, femeia ramane langa cel care i-a demonstrat ca o poate inlocui oricand, cu orice otreapa ii iese in cale. Lista de motive pe care le invoca doar ca sa-si ascunda slabiciunea imensa cuprinde argumente precum: copiii, banii, anii multi de relatie, casele, masinile, afacerile, imaginea publica si bineinteles, in capul listei, dragostea pentru barbatul care, nu-i asa? e barbat si e normal sa mai calce si el stramb o data, de doua ori. Oricum, de data asta e ultima oara cand ii mai iarta derapajele. Si-a propus.

Gresit, gresit, gresit. Nici macar copiii care apar cel mai des in scuzele femeilor inselate nu-i vor da dreptate mamei lor care in sufletul ei indurerat crede ca se sacrifica pentru binele familiei si continua sa traiasca in minciuna. Cand vor creste, chiar ei ii vor reprosa ca a stat langa unul ca ala care a inselat-o si  si-a batut joc de ea. Si cum isi va invata aceasta mama fiica sa procedeze atunci cand, Doamne fereste, va fi intr-o situatie asemanatoare?

N-ar fi mai bine, totusi, ca la primul semn de inselaciune, aceasta victima fara voie sa-i dea un sut in funduletul lui moale domnului care nu-si poate tine chiloteii pe el? N-ar fi mai corect pentru toata lumea ca femeia inselata sa-si faca putina curatenie in viata si sa nu accepte compromisuri care usuca sufletul? De ce sa consideri amanta o bestie, cand de fapt ea este cea care ti-a aratat langa ce om josnic ai stat si tot ea te-a ajutat sa te eliberezi? De ce sa nu profiti de acest moment al adevarului, dureros, desigur, (dar ce adevar este comod?) si sa nu-ti deschizi tu aripile ca sa zbori spre lumina? Tu esti frumoasa, puternica, desteapta, curajoasa si nu e vina ta ca exista oameni care nu stiu sa aprecieze ceva deosebit si se multumesc cu ceva comun, banal.

Pentru ca da, tu esti deosebita, dar doar daca lasi in spate murdaria si n-o cari dupa tine. Nimeni si nimic nu-ti va reda zambetul, linistea, frumusetea, tineretea, fericirea, daca alegi sa traiesti in minciuna o viata. Iar cand vei imbatrani, s-ar putea sa-ti fie frica sa te privesti in oglinda fiindca vei vedea doar o umbra, nu o femeie.

Am deschis Academia de Arte Frumoase Daniel Iordachioaie de vreo doua luni. Am pornit la drum cu sufletul deschis si cu entuziasmul artistului dornic sa impartaseasca si altora din experienta sa de-o viata. Ca orice institutie, avem reguli, obligatii si drepturi.  Ca un cod de ordine interioara, ne-am stabilit niste standarde de la care nu ne abatem sub nicio forma. Oferim si cerem respect clientilor nostri, punctualitate, seriozitate si profesionalism.

Cine sunt clientii nostri? La prima vedere ai zice ca sunt copiii. Cu ei lucram, lor le dezvaluim secrete profesionale, cu ei ne mandrim si pe ei ii pregatim pentru cariere solide, nu efemere. Dar daca stam mai bine sa ne gandim, pana sa ajungem la copii, primii care ne cauta, cu care interactionam si stabilim planul de lucru sunt parintii. De la ei porneste totul.

Am avut norocul, pana acum, sa intalnim parinti responsabili, seriosi, decisi sa investeasca sufleteste, material si oricum e omeneste posibil, in copiii lor. Acestia sunt clientii nostri cu care ne mandrim. Avem mamici, tatici, bunici, bone care vin din capatul celalalt al orasului fix la ora stabilita, de ai zice ca pentru ei nu exista trafic, semafoare, aglomeratie. Avem parinti care stiu sa sune, sa ne anunte atunci cand copilul e bolnav si nu poate ajunge la cursul de a doua zi. Sunt persoane atat de corecte si serioase, incat n-ai cum sa nu tii cont de doleantele lor, de schimbarile de program pe care le solicita, de problemele care apar la un moment dat. Facem tot ce putem ca acesti clienti ai nostri sa fie multumiti si sa-si aduca cu drag copiii la cursuri. Colaborarea este o placere, iar rezultatele sunt si vor fi pe masura.

Legatura creata intre elev si profesor e cea care va ramane in sufletul si mintea copilului intreaga viata. Iar noi stim acest lucru si il tratam cu respectul si afectiunea cuvenite.

Ce te faci, insa, cu acei clienti-parinti neseriosi care, pe langa faptul ca-ti dau peste cap intregul program, n-au nici macar minima decenta sa-si ceara scuze? Cum sa te porti cu ei cand, programarea fiind facuta, uita sa vina si te lasa sa-i astepti ca prostu’, timp in care, un alt posibil client serios nu mai are loc? La inceput, dau telefon entuziasmati, cer programare, tu sucesti programul in asa fel, incat omul sa aiba loc cand isi doreste si nu-l refuzi, ba mai mult, cu o zi inainte il suni tu sa-l intrebi daca vine, el confirma, si te trezesti la ora programata ca totul a fost o cacealma.

In mod normal, ai zice ca atunci cand faci afaceri, faci orice ca sa castigi. Accepti compromisuri, te agiti, te faci carpa, ii lasi pe clienti sa-ti fie stapani, numai sa dea banii. Ei bine, in cazul nostru nu-i asa. Inainte de a fi o afacere, Academia de Arte Frumoase e un loc in care profesorii si elevii rezoneaza, comunica si cu sufletul, nu doar cu vorba, ba mai mult, fac impreuna arta. Aici nu e loc de tensiuni, certuri, neplaceri si n-are nimeni timp de pierdut. Ramanem doar cu parintii si cursantii care au inteles cum functionam si care au aceleasi principii ca si noi.

In curand, vom incepe si alte cursuri la Academia de Arte Frumoase, cu profesori de exceptie, nume grele in domeniul lor de activitate si nu vom permite nimanui sa-si bata joc de ei. Oricat de viitor client ar fi, cel care ne contacteaza trebuie sa ofere respect, sa fie de cuvant si sa-si doreasca intr-adevar ca fiul ori fiica sa  invete ceva, in conditiile de profesionalism pe care le oferim si le solicitam.

Altfel, viitorul nostru posibil client se poate duce unde-o vrea el si la cine l-o accepta. Pentru orice suma din lume, noi nu abdicam de la regula bunului simt.

Cam asa am cantat cu totii in cor cand am ajuns la mare. Ne-am bucurat de vremea frumoasa de pe litoral si am decretat ca nicaieri in lume nu-i mai bine ca la noi acasa. Nici strop de ploaie, nici urma de frig. Caldura suportabila si apa numai buna de balaceala. Copiii au fost in al noualea cer si nici macar tantarii obraznici care le dadeau tarcoale n-au reusit sa le strice cheful de distractie. Darius a inotat cat a fost ziua de lunga, iar Salma s-a plimbat cu barcuta ei. Din cand in cand, inota si ea etalandu-si cunostintele dobandite la Baby Spa. N-au speriat-o valurile, ba chiar au facut-o sa rada in hohote fiindca la ea la piscina n-avea asa ceva si i s-a parut foarte haios.

Ne-am distrat si noi privindu-i pe ei. Am carat constiinciosi tone de bagaje pe plaja de parca ne-am fi mutat in fiecare zi locuinta. Doua genti burdusite cu tot felul de prostioare, mai mult sau mai putin necesare unei zile de relaxare pe malul marii. Salma avea gentuta ei (gentuta e un fel de a spune, de fapt era o gentoaie in toata regula). Doua prosoape, un halat, doua costume de baie, pampersii de inot, pampersii de uscat, crema de soare, caciulita de plaja, palarioara, jucariile, colacul, barcuta, ochelarii, sandalele, biscuitii, biberoanele cu apa, servetelele umede si daca ma mai gandesc putin imi mai amintesc inca vreo cinci lucruri indesate in bagajul puiului de un anisor.

Geanta puiului mare era si ea destul de voluminoasa, nu neaparat fiindca avea multe, ci pentru ca erau mari.

Poate vreti sa stiti ce aveam noi, parintii, in geanta noastra. Va spun eu: doua prosoape. Atat! Si pe aceea am carat-o eu. Ha,ha!

Ce putin ne trebuie ca sa fim fericiti!

Oare ce ne-am putea dori mai mult decat fericirea copiilor nostri?

Astazi va scriu pentru a va lansa o invitatie.

Aveti acasa niste eroi din povesti? O mica printesa cu rochita de bal, tiara si conduri fermecati? Un pirat curajos? Niste pitici dragalasi sau niste pisicute cochete cu urechi si mustati numai bune de mangaiat? Sunteti voi insiva dornici sa deveniti eroi de poveste?

Atunci puneti-va costumele de basm si veniti impreuna cu toti membri familiei in Regatul de poveste din Parcul IOR, (“Alexandru Ioan Cuza”) din Bucuresti, sambata, 4 iunie si duminica, 5 iunie, acolo unde “Copiii coloreaza viata ca-n povesti”, intre orele 10- 13 si 15-18.

Avem doua zile la dispozitie sa aratam tuturor ce puteri magice avem, din ce tinut indepartat venim si cat de frumosi suntem.

Copiii costumati, dar si parintii care vor veni cu haine de poveste vor deveni personajele unei carti de povesti nemaivazute, nemaicitite si nemaiintalnite. Alaturi de ei se vor afla si personajele indragite de la Itsy Bitsy FM, iar distractia va tine zi de vara pana-n seara.

Muzica, dans, concursuri, cadouri si multa, multa culoare de dragul celor mai scumpe fiinte de pe pamant: COPIII, cei care ne coloreaza viata.

La multi ani, dragi si nepretuiti eroi ai povestilor de dragoste dintre parintii vostri! Abia astept sa va admir weekend-ul viitor! Voi fi acolo si voi rasfoi si eu cartea pe care o veti scrie in Regatul de poveste.

Asta mi-am dorit. Luxul suprem. Initial am crezut ca acasa il gasesc, apoi, intr-o fractiune de secunda mi-am dat seama ca superlativul ar fi in afara Bucurestiului. N-am avut nevoie de multe clipe de gandire. Am decis intr-o secunda ca luxul suprem de care avem nevoie e linistea, aerul curat si semnificatia locului in care vom poposi. N-am visat la vreo destinatie exotica, n-am rezervat vreo camera in vreun hotel de lux si nici n-am stat sa numaram banii alocati sarbatorii de Paste si cadourilor de la Iepuras. Am pornit la drum cu cat aveam in buzunar, n-am pregatit nimic in afara de bagaje si-am evadat. Destinatia: Moldova.

Dupa un drum lung si extrem de obositor, cu un copil mic ce n-a dormit un minut timp de 6 ore cat am calatorit, am oprit la poarta raiului. Casuta primitoare care i-a leganat copilaria sotului meu era limanul la care ne-am dorit sa  ajungem. Toata oboseala, caldura si agitatia au disparut ca prin minune. Aerul rece si curat, primirea calda a oamenilor dragi si masa plina de bunatati ne-au facut sa simtim luxul suprem de care aveam nevoie. Ne-am relaxat si ne-am bucurat de fiecare secunda petrecuta acolo, iar in dimineata in care trebuia sa plecam, dupa ce stranseseram toate bagajele, am decis intr-o clipa sa mai ramanem. Cele trei zile rezervate la inceput acestei plimbari erau absolut neincapatoare pentru tot ce ne propuseseram sa facem si sa traim. Asa ca, prelungind sederea, am avut timp sa zburd pe pajiste cu copiii mei, cu sotul meu si cu iedutele dragi. M-am bucurat din plin de prezenta pisicutelor mele trimise la o viata mai libera acum un an si jumatate. M-am certat zilnic si pe indelete cu Filip, curcanul, care nu accepta in ruptul capului ca margelele mele erau mai rosii decat ale lui. Am mers la Herghelia Mariei Sale (Depozitul de Armasari) din Dumbrava si m-am plimbat cu docarul, fara sa le soptesc o vorba lipitanilor superbi care ne purtau cu gratie despre faptul ca inima mi-a ramas, totusi, la un pur sange arab naravas care necheza neincetat. Si pentru ca abia facuseram proiectul de la istorie despre Stefan cel Mare , ni s-a parut absolut necesar sa-l ducem pe Darius din nou, de data asta mare fiind, la Cetatea Neamtului, renovata si ingrijita impecabil.

Ne-am oxigenat creierul si sufletul, am stat afara toata ziua, ne-am tolanit in hamac ori ne-am ciondanit pentru un loc in balansoar, ne-am bucurat ca a inflorit trandafirul japonez chiar in ziua in care am ajuns noi, ne-am minunat ca au inflorit craciunitele de Paste si am facut zeci de fotografii copiilor care se zbenguiau in voie, printre lalele si zambile, printre animalute si gaze obraznice.

Am avut un Paste de lux, dupa chipul si asemanarea visului meu.

Hristos a inviat!