Tag-Archive for ◊ blog ◊

09 Nov 2012 Cine mai doreste un divort, cine mai pofteste?
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , , ,  | 6 Comments

Acum cateva zile, pe blogul meu, dar si pe al sotului meu am gasit o cautare de termeni foarte interesanta: “nouria nouri divorteaza”. M-am amuzat impreuna cu Daniel si  o compatimeam pe acea persoana dezamagita ca n-a gasit nicio informatie legata de un asemenea subiect. Dincolo de glumele noastre si de penibilul cautarii, stau sa ma gandesc ce fel de oameni sunt cei cu asemenea preocupari. De unde placerea asta morbida de extaz in fata problemelor, nenorocirilor ori nefericirilor altora? Cine-si doreste sa asiste la durerea semenilor? Cine jubileaza?

Dupa parerea mea, oamenii care cauta mizeria cu orice pret sunt ei insisi niste mizerabili. Dorinta de a vedea ca altora le e rau, ca sufera, cred ca vine din dorinta de a se minti ca ei nu sunt chiar atat de jalnici. E modalitatea lor de a se simti superiori: uite ca eu nu am facut asa, uite ca eu sunt mai tare, mie mi-e mai bine in mizeria mea. Sau mai exista unii care pandesc dupa colt si asteapta precum mustele sa se aseze pe… miere si sa guste putin. Astia sunt si mai patetici. Ce fel de viata or avea daca privesc si asteapta dupa vietile altora?

Una peste alta, adunate toate datele, de oamenii astia, indiferent din ce categorie ar face parte, mi-e mila. Mi-ar placea sa-i ajut sa se bucure, sa le dau satisfactie, sa-i vad topaind si zburand deasupra conditiei lor de chivute agatate de gaura cheii, dar din pacate nu pot face nimic.

Cine mai doreste un divort, cine mai pofteste sa bata pe la alte usi. A mea e inchisa si nici n-o deschid ca sa dau de mancare milogilor.

24 Nov 2011 Cum sa-ti faci trafic pe blog

Cand am pornit sa-mi fac blog imi propusesem sa adun cat mai multi cititori, sa primesc comentarii de la oameni pe care nu-i cunosc, dar pe care m-as fi putut baza pentru o opinie serioasa si decent exprimata, dar si carora sa le raspund pe indelete, fara sa ocolesc vreunul. Asta se intampla acum vreo trei ani.

Intre timp, cand am inteles care sunt mecanismele ca sa-ti faci trafic pe blog, acest aspect nu ma mai intereseaza. De ce? Simplu: practicile acestea de a-ti promova gandurile, povestile, starile, bucuriile, tristetile, parerile, introduse intr-un context cat mai actual si controversat, nu ma reprezinta.

Cel mai facil mod de a avea trafic este sa abordezi intamplari “la moda”, despre care stii ca se gaseste oricand cineva care sa fie interesat, care sa te citeasca si apoi sa te aplaude ori sa te injure pentru opinia ta. Exemplele care imi vin acum imi minte sunt nenumarate. In urma cu ceva vreme era “la moda” sa-ti dai cu parerea despre accidentul lui Huidu. Apoi, puteai aborda cazul fetei violate (sau nu) in excursie. Acum iti asiguri un trafic multumitor daca iti expui parerea despre mutarile si permutarile politice. Lumea se imbulzeste sa te “muste” ori sa te felicite daca iti exprimi pe blog parerea despre legea care permite omorarea animalelor. De asemenea, orice judecata de valoare despre persoane publice pe care majoritatea le cunoaste doar de la televizor, ar fi un prilej bun de aprinse dezbateri in care fiecare sa-si dea cu parerea pro sau contra. Orice mizerie care se prezinta in detaliu in ziare ori in emisiuni televizate, preluata ca subiect pe blog, iti asigura un trafic care sa conteze.

In aceste conditii, eu refuz sa primesc vizite si mai ales comentarii nedorite de la orice individ dornic sa-si verse frustrarile, meschinariile ori opiniile jignitoare la adresa oricarui subiect fierbinte. Prefer sa le evit pe acestea, cu riscul de a nu ma citi nimeni.

Ma simt mai impacata cu mine insami vorbind despre lucruri care mi se intampla, despre emotii pe care le traiesc, despre micile mele realizari ori bucurii, despre nemultumirile pe care le am, decat daca as aduce in discutie subiecte care (poate) ma intereseaza si pe mine, dar despre care prefer sa imi dau cu parerea in cercul meu intim, acolo unde stiu ca polemicile sunt civilizate, oamenii au acelasi grad de cultura si educatie si, mai important decat toate la un loc, oamenii au capacitatea sa-si argumenteze punctul lor de vedere.

In lumea virtuala orice anonim poate sa comenteze, sa jigneasca, sa raneasca, sa-si exprime frustrarile, sa-i arate cu degetul pe cei care au reusit, in vreme ce el e doar un biet comentator nemancat si nespalat, dar care musca rau prin cuvinte (scrise gresit, evident) fiindca n-a avut noroc pe lume.

Si-ar mai fi cateva tactici care sa-ti creasca traficul pe blog, unele inofensive si normale (schimb de link-uri, comentarii insotite de link spre blogul tau pe paginile unor vedete ori televiziuni, atragerea altor bloggeri continuand jocuri initiate de unul dintre ei etc. etc.). Cunosc aceste tertipuri, pe unele le-am practicat si eu la inceput, cand eram entuziasta si dornica de socializare virtuala, dar intre timp m-am lecuit.

Acum sunt multumita si daca, din timp in timp, imi citesc doar eu postarile scrise cu ani in urma (pe cele pe care le mai am si nu mi-au fost “subtilizate” – adica sterse cu rautate de cei care-mi erau stapani pe cuvinte). In acest mod retraiesc emotii, senzatii, intalniri si bucurii ca si cand s-ar  intampla acum, din nou.

Ma multumesc cu atat. Si pentru mine nu-i putin lucru.

 

05 May 2011 Imi place, nu-mi place

De ceva vreme, destul de multa mi se pare, am dobandit curajul de a spune raspicat ce-mi place si ce nu. Stiu ca e foarte important cum iti spui parerea, tonul pe care il folosesti sau cuvintele adiacente adevarului, dar esenta ramane aceeasi. E eliberator sa ai puterea de a spune cu claritate ceea ce gandesti pentru ca mai apoi sa dormi linistit.

Din diverse motive, unele meschine, altele cretine, incercam sa descopar macar un amanunt de admirat, cat de mic, la lucruri, fapte, oameni care nu-mi placeau, si ma legam de el, defilam cu el, doar din teama de a nu rani, de a nu oripila ori de a nu pierde ceva sau pe cineva. In timp, insa, am realizat ca nerecunoasterea adevarului meu personal imi aduce deservicii. Sufeream ca n-am avut puterea sa spun ca nu-mi place ceva ce uram de-a dreptul. Ma complaceam intr-o diplomatie calduta de care eu insami aveam oroare. Pana-ntr-o zi.

Am decis sa spun raspicat ce simt, ce cred si sa recunosc deschis cand ceva imi place de mor sau cand altceva nu-mi place de-mi vine sa-l omor. In acest fel n-am facut decat sa realizez o mare curatenie in mine si in jurul meu. Cei carora nu le place sa fie contrazisi si isi considera  parerile axiome, cei care sunt ei insisi oameni alunecosi si pe care ii auzi spunand ca le place si aia, si cealalta, desi cu alte ocazii decretasera sus si tare ca asa ceva nu suporta, s-au retras singurei. Cei care sunt oameni deschisi, acceptand opiniile altora cu seninatate, s-au apropiat. Exista un cerc de suflete care nu s-ar simti ranite atunci cand cineva ar indrazni sa spuna liber, eliberator, “asta nu-mi place”, “asta imi place”. Pe acelea le caut. Acelea imi plac.

Daca simt pentru o secunda ca adevarul meu este mai important pentru o persoana decat sunt eu insami, cu tot ceea ce insemn, ma retrag singura. Nu mai accept nicio cenzura. Singura care ma poate cenzura este constiinta mea, si daca ea e linistita si curata, atunci si eu sunt fericita.

Astazi, de exemplu, mi-a placut foarte mult proiectul nou de pe Boncafe, “Oaspetele Boncafe”. Puteti scrie si voi, prietenele noastre de aici si de oriunde, care aveti deja blog sau care v-ati dorit unul si n-ati gasit inca prilejul sa-l incepeti, pe Boncafe. Timp de o saptamana veti fi oaspetele nostru si uite asa cafeneaua se va popula doar cu oameni talentati, sensibili, care au ceva de spus. Nu trebuie decat sa intrati aici http://oaspetele.boncafe.ro/?page_id=2  , sa scrieti si sa luati loc cu noi la masa in fata unei cesti aburinde cu cafea.