Cand am pornit sa-mi fac blog imi propusesem sa adun cat mai multi cititori, sa primesc comentarii de la oameni pe care nu-i cunosc, dar pe care m-as fi putut baza pentru o opinie serioasa si decent exprimata, dar si carora sa le raspund pe indelete, fara sa ocolesc vreunul. Asta se intampla acum vreo trei ani.
Intre timp, cand am inteles care sunt mecanismele ca sa-ti faci trafic pe blog, acest aspect nu ma mai intereseaza. De ce? Simplu: practicile acestea de a-ti promova gandurile, povestile, starile, bucuriile, tristetile, parerile, introduse intr-un context cat mai actual si controversat, nu ma reprezinta.
Cel mai facil mod de a avea trafic este sa abordezi intamplari “la moda”, despre care stii ca se gaseste oricand cineva care sa fie interesat, care sa te citeasca si apoi sa te aplaude ori sa te injure pentru opinia ta. Exemplele care imi vin acum imi minte sunt nenumarate. In urma cu ceva vreme era “la moda” sa-ti dai cu parerea despre accidentul lui Huidu. Apoi, puteai aborda cazul fetei violate (sau nu) in excursie. Acum iti asiguri un trafic multumitor daca iti expui parerea despre mutarile si permutarile politice. Lumea se imbulzeste sa te “muste” ori sa te felicite daca iti exprimi pe blog parerea despre legea care permite omorarea animalelor. De asemenea, orice judecata de valoare despre persoane publice pe care majoritatea le cunoaste doar de la televizor, ar fi un prilej bun de aprinse dezbateri in care fiecare sa-si dea cu parerea pro sau contra. Orice mizerie care se prezinta in detaliu in ziare ori in emisiuni televizate, preluata ca subiect pe blog, iti asigura un trafic care sa conteze.
In aceste conditii, eu refuz sa primesc vizite si mai ales comentarii nedorite de la orice individ dornic sa-si verse frustrarile, meschinariile ori opiniile jignitoare la adresa oricarui subiect fierbinte. Prefer sa le evit pe acestea, cu riscul de a nu ma citi nimeni.
Ma simt mai impacata cu mine insami vorbind despre lucruri care mi se intampla, despre emotii pe care le traiesc, despre micile mele realizari ori bucurii, despre nemultumirile pe care le am, decat daca as aduce in discutie subiecte care (poate) ma intereseaza si pe mine, dar despre care prefer sa imi dau cu parerea in cercul meu intim, acolo unde stiu ca polemicile sunt civilizate, oamenii au acelasi grad de cultura si educatie si, mai important decat toate la un loc, oamenii au capacitatea sa-si argumenteze punctul lor de vedere.
In lumea virtuala orice anonim poate sa comenteze, sa jigneasca, sa raneasca, sa-si exprime frustrarile, sa-i arate cu degetul pe cei care au reusit, in vreme ce el e doar un biet comentator nemancat si nespalat, dar care musca rau prin cuvinte (scrise gresit, evident) fiindca n-a avut noroc pe lume.
Si-ar mai fi cateva tactici care sa-ti creasca traficul pe blog, unele inofensive si normale (schimb de link-uri, comentarii insotite de link spre blogul tau pe paginile unor vedete ori televiziuni, atragerea altor bloggeri continuand jocuri initiate de unul dintre ei etc. etc.). Cunosc aceste tertipuri, pe unele le-am practicat si eu la inceput, cand eram entuziasta si dornica de socializare virtuala, dar intre timp m-am lecuit.
Acum sunt multumita si daca, din timp in timp, imi citesc doar eu postarile scrise cu ani in urma (pe cele pe care le mai am si nu mi-au fost “subtilizate” – adica sterse cu rautate de cei care-mi erau stapani pe cuvinte). In acest mod retraiesc emotii, senzatii, intalniri si bucurii ca si cand s-ar intampla acum, din nou.
Ma multumesc cu atat. Si pentru mine nu-i putin lucru.
Recent Comments