Recunosc oricand ca ma simt mult mai bine in compania animalelor decat a oamenilor. Am mai multa incredere in ele si imi e mult mai usor sa ma atasez de imblanite. Oricat de tare m-ar fi zgariat vreo pisica sau oricat de rau m-ar fi muscat vreun caine, suferinta a fost infinit mai mica decat atunci cand m-au ranit oamenii. Urmele de pe maini s-au sters, urmele din suflet au ramas.
Avand in vedere cele spuse, n-aveam cum sa lipsesc de la evenimentul care a adunat sute de pisici la un loc, intitulat “SofistiCAT” si desfasurat la Romexpo.
Astfel de manifestari ma umplu de energie, de optimism, iar apropierea fizica de cate un animalut ma linisteste. Nu stiu unde sa ma uit mai intai, rad cu gura pana la urechi si ma bucur ca un copil. Le admir cu voce tare si stau minute in sir la fiecare sa le urmaresc. Unele sunt lenese si nu ma invrednicesc nici macar cu o privire. Pe acestea le inteleg si nu le tulbur. Altele intind boticul prin plasele custilor cochete si fac si eu acelasi lucru. Pe ele le-as pupa si le-as smotoci. Mai sunt si cele care se joaca nestingherite de gramada de lume care se aduna in jurul lor. Pe astea le-as lua acasa.
Pline de par sau chele, mici cat un ghem sau mari cat un caine, albe sau negre, tarcate sau cu pete, de rasa ori nu, pisicile venite de departe la expozitia internationala de la Bucuresti au facut ziua familiei mele mai frumoasa. Ne-am simtit bine, atmosfera a fost destinsa, organizarea ne-a placut, avand in vedere ca am tot mers la astfel de evenimente am avut si termeni de comparatie, prin urmare, totul a fost la superlativ.
E adevarat ca in jur se vorbea mai mult ruseste iar explicatiile de pe unele custi erau scrise in aceeasi limba pe care n-o inteleg, dar asta nu m-a impiedicat sa admir minunatiile vii, venite de peste mari si tari ca sa-si primeasca binemeritatele premii si trofee, la pachet cu admiratia a sute de oameni.
Din pacate, nu mi-am luat aparatul de fotografiat cu mine fiindca n-am stiut daca e permis, dar la fata locului, cand am vazut ca toata lumea poza si filma, mi-am scos si eu telefonul si-am pastrat ca amintire cateva chipuri care mi-au ramas in inima. Vi le arat si voua, desi calitatea imaginilor nu e cea mai buna. Nu-i nimic, o sa intelegeti din maldarul acela de blanite unde e fata si unde e coada. 
Tocmai m-am intors din Barcelona unde am vazut nistre frumuseti de pisici sorindu-se cu nepasare printre irisi, leandrii si multe alte flori……
La fel am vazut o gramada de caini…de rasa, cu pedigree, fara, toti insa cu stapan si cu privirea aia de animal fericit….
Imi plac expozitiile de animale insa singura problema care o am e cu cei care le cresc numai si numai pentru asta si care ingnora si sufletelul din blanita….
Oricum cea mai frumoasa pisica e a mea….. 😀
Irina, cred ca unele pisici din Barcelona erau venite la expozitia de la Bucuresti.
Off, Alina, acum imi pare si mie rau ca nu ti-am zis. Nu-i nimic, data viitoare nu mai ratezi.
Ce frumos ai scris, Iris, despre animalute! Iar finalul cu “eutanasierea celui mai bun prieten al omului” m-a dus cu gandul la nedreptatea de a eutanasia pe cine nu trebuie!
Laura, nu ma mai intereseaza de multa vreme cat de “ciudata” par. Mi-am castigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume si de a-mi alege singura oamenii cu care ma insotesc de acum incolo. Cat despre pisici, nu va mai contraziceti, ca oricum ale mele sunt cele mai frumoase. :):):)
Vaaai, cum am putut sa lipsesc!!! Am uitat complet, trebuia sa ma iei si pe mine! Si chiar am fost duminica sa-mi duc prietena la aeroport, puteam sa trec, daca n-as fi fost senila si mi-as fi adus aminte!
,,Recunosc oricand ca ma simt mult mai bine in compania animalelor decat a oamenilor. Am mai multa incredere in ele si imi e mult mai usor sa ma atasez de imblanite. Oricat de tare m-ar fi zgariat Treo pisica sau oricat de rau m-ar fi muscat vreun caine, suferinta a fost infinit mai mica decat atunci cand m-au ranit oamenii. Urmele de pe maini s-au sters, urmele din suflet au ramas.,,
Te-am citat pentru ca exact asa as fi scris si eu, exact asta simt si eu si fix din cauza asta sunt privita de multe ori ca o ciudatenie:))) Nu am putut sa vad minunatiile, pentru ca nu sunt din Bucuresti, dar m-am delectat cu pozele tale.
P.S. Irina…Ba pisica mea e cea mai frumoasa:)))))))))))))
Animalutele iti daruiesc dragoste neconditionat ceeace nu se pote spune despre noi ,ne fac clipele fericite si ne insotesc de multe ori pana la sfarsit .Cum sa nu iubesti asemenea fapturi !? Si cand te gandesti ca astazi probabil se va vota in parlament eutanasierea “celui mai bun prieten al omului”!!! Trist !
Ba a mea!!!!
Imi pare rau ca nu am vazut si eu expozitia de pisici. Am 3 . Sunt maidaneze – unul luat de la un petshop ,alta gasita pe strada si cel de-al treilea puiul lor. Nu sunt ca cele de expozitie dar ma incinta in fiecare zi cu dragalaseniile lor si cu atentia lor pentru ca nimic nu e mai frumos decat sa fi asteptata in geam de 3 ghemuri de blana . Datorita lor am devenit mult mai sensibila la animale. Zilele trecute venind din oras un catel pribeag m-a condus pana in fata portii. Am intrat sa-i aduc ceva de mincare dar disparuse..
Gdiana, si eu am avut doua pisici maidaneze, dar cand am nascut le-am dus la tara. Una dintre ele s-a indragostit de un birmanez (unicul din sat) si singurul puisor care i-a trait si acum s-a facut maricel juri ca e birmanez 100%.