Acum 20 si ceva de ani ai avut o aventura cu un barbat. Nu ti-a promis nimic, nici macar ca-ti va retine numele. Ai fost de acord.
Dupa ce ti-ai implinit fantezia si ai fost bifata pe o lunga lista de cuceriri tavalite pe cearsaf, ti-ai vazut de viata ta. Te-ai facut mare, te-ai maritat sau nu, ai facut copii sau nu, te-ai angajat sau ai ramas la mama ca sa te intretina ea, ai pornit in lumea larga sa-ti cauti norocul sau ai ramas in tara ta de bastina ca sa te chinui impreuna cu toti conationalii tai. Ma rog, nu conteaza.
Deodata, insa, dupa mai bine de douazeci de ani, ti-ai amintit de aventura avuta la intrarea in majorat. Desi ti-au mai trecut prin pat, prin masina, prin lift, prin scara blocului si prin alte locuri cativa doritori de aventuri, pe tine te loveste dorul de ACELA. Si-l cauti. Riscul sa-l gasesti om asezat la casa lui, cu rost si cu coloana vertebrala e foarte mare. Dar pe tine nu te intereseaza. Vrei sa-i vorbesti, sa-l pui sa te gaseasca prin amintirile lui, sa-l intorci in timp si sa… ce?
Asta e nelamurirea mea in toata povestea asta.
De ce ar face o femeie un astfel de (sa-i zicem) demers? De cate ori in viata acceptam sa fim pres de calcat in picioare? De cata umilinta si mila are nevoie un om ca sa se simta bine?
Mi-e teama ca tocmai genul acesta de femei ne baga pe toate intr-o oala. Mi-e teama ca toate vorbele grele si urate nascocite vreodata despre noi au pornit tocmai de la reprezentantele noastre.
Ma revolt cand aud misogini barfind femeia, ma intristeaza bancurile la adresa doamnelor si domnisoarelor si hohotul complice al barbatilor, dar stiu, simt in sinea mea ca toate pleaca de la exemple concrete. Sunt constienta ca exista femei pe seama carora se poate rade, sunt femei care cer sa fie aratate cu degetul si ce mi se pare mai daunator e ca sunt femei care traiesc printre noi. Una dintre ele poate fi colega ta sau a mea, poate fi prietena mea sau a ta, asa cum la fel de bine poate fi cunostinta virtuala cu care stai de vorba pe net.
Cu toate astea, intrebarea ramane: DE CE procedeaza asa suratele noastre?
Vrei un raspuns la ceea ce doresti sa auzi sau un raspuns dureros de adevarat? Daca vrei un raspuns la ceea ce ai vrea sa auzi, citeste toate revistele feministe (si cam toate revistele conduse de femei sunt…feministe inclusiv ziarul Financiarul. Femeile teoretizeaza, viseaza cu ochii deschisi dar putine sunt capabile sa-si realizeze visurile fara sa calce pe suflete (si) de barbati. Ar crea o lume in care, dupa filmele SF in care conduceau Amazoanele, ne-ar fi frica (sic!) noua barbatilor sa traim. Imperiul absurdului poate fi dus pe culmi atunci cand, vai, femeile isi pun ceva in cap. Si vorbesc asta din proprie experienta. Singura menire pe care toate filosofiile i-o recunosc femeii este procreatia. Atat! In rest, ele ar trebui sa fie generatoare de frumusete si armonie! Nu prilej de ispita, de razboaie si certuri, nici “cuiere” purtatoare de enormitati numite “moda”. Nici isterice, nici razbunatoare, nici viclene, nici mincinoase, ci cu totul opusul lor. Se spune ca in vremuri demult uitate, primele orinduiri erau matriarhale. SI ce liniste domnea acolo. Daca e pe-asa, imi doresc femeia la conducerea tarii, in Parlament si pe unde o mai trebui pentru a eradica mitocania, prostul gust si egoismul feroce. Deocamdata sunt atat de dezamagit de “barbatii tarii” incat pledez pentru un procent major, in Scaunele Tarii, al femeilor. Punct. (si acum, mai jos, posibil ca o sa urmeze cei ce ma injura!).
Danutz462, iti multumesc ca mi-ai scris, in primul rand. In al doilea rand, iti garantez ca aici nu voi permite nimanui sa injure, ci doar sa-si spuna punctul de vedere civilizat. Primul gand, cand ti-am citit comentariul a fost:”Doamne, da’ ce experiente o fi trait omul asta de e asa pornit pe femei!” Apoi, pe masura ce citeam, m-am mai lamurit si am inteles ca, de fapt, tu admiri femeile, nu le consideri doar niste nascatoare de prunci, ci si fiinte inteligente, capabile sa conduca o lume si s-o faca inca foarte bine.
Cred ca nu te-am inteles gresit, nu?
Nouria, eu sunt femeia misogina!
Si asta pentru ca niciodata nu i-am blamat (numai) pe barbati pentru ca terfelesc povestile de amor. Si cred ca feminista nu inseamna sa te pozitionezi tu, ca femeie, undeva in sfere inalte ale moralei si corectitudinii, ci inseamna sa lupti pentru niste drepturi cetatenesti, politice, din cate tin eu minte asta au facut sufragetele, nu voiau sa dovedeasca neaparat ca toti barbatii sunt niste porci.
Barbatii, multi dintre ei, pot fi foarte porci, in aceeasi masura in care femeile, unele, sunt niste scrofulite parsive si manipulatoare.
In fiecare dintre sexe, la oamenii fara coloana vertebrala exista acel egocentrism care-i impiedica sa priveasca lucrurile pe termen lung, sa cantareasca consecinte. Oamenii slabi, bolnavi dupa afectiune sau dupa recunoastere, nu suporta sa fie singuri nici o zi – si atunci, daca nu gasesc pereche libera de contract, dau iama in casnicii, in povesti fragile, in ce apuca, sub pretextul nostalgiilor sau al “cautarii marii iubiri”. Ei nu se simt frivoli si-si legitimeaza actiunile pretinzand ca simt, ca iubesc, ca le e dor…
Si poate ca asa e, dar in aceste cazuri iti capeti fericirea calcand pe cateva cadavre. Si din pacate, dupa o varsta, e utopic sa crezi ca mai poti beneficia de fericirea pura, nealterata de mirosul fetid al mortii unei alte iubiri. De la un moment incolo tuturor ne atarna cate o tinichea de coada…
Alina misogina, mi-a mers la suflet comentariul tau! Mai mult nu vreau sa spun.
scuze,nu stiu cum ma abonez la blogul tau,imi pare rau ca m-am bagat ca musca in lapte dar vreau sa citesc ce e nou,multumesc,nu stiu unde sa intreb, scuze daca am deranjat