De cand ma stiu, la mine acasa toate sarbatorile erau primite si apreciate la valoarea pe care oamenii le-o dau. Traditiile, obiceiurile erau respectate, de la oul de Paste pana la mersul in jurul bisericii, de la porcul de Craciun pana la bradul impodobit.

Departe de a fi vreo razvratita sau vreo rebela (asa cum stiu eu pe cate cineva), pentru mine sarbatorile adevarate sunt cele care au legatura cu viata mea si cu a celor dragi mie.  Aniversarile noastre sunt reperele dupa care imi fac planurile. Zilele in care s-au nascut copiii nostri sunt prilej de mare sarbatoare. Pentru altii, o zi de 17 septembrie  e una banala ca oricare alta, de exemplu. 6 decembrie, pentru lume, e ziua cu mosu’ Nicolae, dar pentru mine e mai mult decat atat. Si-mi place ca e asa.

N-astept niciodata cu infrigurare vreo zi declarata drept sarbatoare in masa. Chiar ne bucuram toti in acelasi timp, in aceeasi zi, de acelasi lucru? Ma indoiesc. Poate ne pare bine ca suntem liberi de la serviciu, ca putem sa luam pranzul in familie, ca ne revedem rudele, dar de ce sa astept sa-mi stabileasca cineva ziua in care pot face toate aceste lucruri?

As lucra fericita azi ca sa fiu libera pe 14 mai. Stie cineva ce e pe 14 mai? Nu. Si ce daca? E sarbatoarea mea si n-am nevoie sa se bucure nimeni de ea, in afara celor direct implicati (si suntem doar 2:) ).

Cu toate astea, sa stiti ca am oua vopsite acasa. De ce le-am vopsit? Fiindca mi s-a parut distractiv. Am gasit o vopsea care nu trebuie dizolvata in apa, n-are nevoie de otet sau ulei, ci se pune in palme si se trece oul prin ea. Rosie n-avem, dar rozul de pe ouale mele arata demential. Ba, am combinat rozul cu albastrul si a iesit un mov minunat. A fost o placere sa ma joc asa. Daca ma straduiesc, gasesc cate o bucurie in fiecare zi, oricare ar fi ea.

Iar Pizza Carbonara pe care am comandat-o a fost o minunatie. Stiu ca se mananca miel, dar eu prefer sa ma joc cu el viu, decat sa-l inghit. O fi si asta vreun pacat?A nu se intelege ca sunt vreo vegetariana. Nu, dar pentru miel am eu o slabiciune aparte.

Poate nu sunt in randul lumii, dar poate nici nu mi-am facut un scop din asta. Poate vreau sa am senzatia, cateodata, ca sunt libera, ca nu ma inregimentez in niciun curent, dogma, traditie. E o senzatie, stiu, fiindca se mai gaseste cate cineva care sa ma traga de maneca. Dar in discutii de-alea grele refuz sa ma bag. Nu dau explicatii despre credinta mea, despre religie, despre toate cele nepalpabile, pe care le consider foarte intime si de neexpus la taraba, dar care pentru altii reprezinta motiv de cearta, ura, razboi.

La mine e mai simplu. Te las sa traiesti linistit, cum vrei tu, dar lasa-ma si tu pe mine sa traiesc cum vreau eu. Nu ma obliga sa simt ca tine, sa fiu ca tine, sa vibrez la aceleasi lucruri care te anima pe tine. Mai mult decat atat, pot sa inteleg ca esti cuprins azi de o stare speciala, de o emotie profunda si de aceea iti doresc, draga cititorule, sa fii linistit, fericit, cu pace, cu lumina, cu tot ce iti doresti!

Paste fericit!

Asta mi-am dorit. Luxul suprem. Initial am crezut ca acasa il gasesc, apoi, intr-o fractiune de secunda mi-am dat seama ca superlativul ar fi in afara Bucurestiului. N-am avut nevoie de multe clipe de gandire. Am decis intr-o secunda ca luxul suprem de care avem nevoie e linistea, aerul curat si semnificatia locului in care vom poposi. N-am visat la vreo destinatie exotica, n-am rezervat vreo camera in vreun hotel de lux si nici n-am stat sa numaram banii alocati sarbatorii de Paste si cadourilor de la Iepuras. Am pornit la drum cu cat aveam in buzunar, n-am pregatit nimic in afara de bagaje si-am evadat. Destinatia: Moldova.

Dupa un drum lung si extrem de obositor, cu un copil mic ce n-a dormit un minut timp de 6 ore cat am calatorit, am oprit la poarta raiului. Casuta primitoare care i-a leganat copilaria sotului meu era limanul la care ne-am dorit sa  ajungem. Toata oboseala, caldura si agitatia au disparut ca prin minune. Aerul rece si curat, primirea calda a oamenilor dragi si masa plina de bunatati ne-au facut sa simtim luxul suprem de care aveam nevoie. Ne-am relaxat si ne-am bucurat de fiecare secunda petrecuta acolo, iar in dimineata in care trebuia sa plecam, dupa ce stranseseram toate bagajele, am decis intr-o clipa sa mai ramanem. Cele trei zile rezervate la inceput acestei plimbari erau absolut neincapatoare pentru tot ce ne propuseseram sa facem si sa traim. Asa ca, prelungind sederea, am avut timp sa zburd pe pajiste cu copiii mei, cu sotul meu si cu iedutele dragi. M-am bucurat din plin de prezenta pisicutelor mele trimise la o viata mai libera acum un an si jumatate. M-am certat zilnic si pe indelete cu Filip, curcanul, care nu accepta in ruptul capului ca margelele mele erau mai rosii decat ale lui. Am mers la Herghelia Mariei Sale (Depozitul de Armasari) din Dumbrava si m-am plimbat cu docarul, fara sa le soptesc o vorba lipitanilor superbi care ne purtau cu gratie despre faptul ca inima mi-a ramas, totusi, la un pur sange arab naravas care necheza neincetat. Si pentru ca abia facuseram proiectul de la istorie despre Stefan cel Mare , ni s-a parut absolut necesar sa-l ducem pe Darius din nou, de data asta mare fiind, la Cetatea Neamtului, renovata si ingrijita impecabil.

Ne-am oxigenat creierul si sufletul, am stat afara toata ziua, ne-am tolanit in hamac ori ne-am ciondanit pentru un loc in balansoar, ne-am bucurat ca a inflorit trandafirul japonez chiar in ziua in care am ajuns noi, ne-am minunat ca au inflorit craciunitele de Paste si am facut zeci de fotografii copiilor care se zbenguiau in voie, printre lalele si zambile, printre animalute si gaze obraznice.

Am avut un Paste de lux, dupa chipul si asemanarea visului meu.

Hristos a inviat!

Printre oua colorate, cozonaci, pasca, rasete de copii, vant de primavara si flori, un gand plin de emotie se indreapta spre voi, cei care ma cititi mereu si pe care va simt aproape in fiecare zi.

Sa aveti un Paste fericit, sa fiti inconjurati doar de oameni dragi, sa aveti pace in suflet si liniste in casa!

O imbratisare mare prietenelor mele de pe Boncafe: Alina, Luminita, Nuami si Cora. Sa fiti fericite, pe masura sufletului vostru frumos!

Tu reusesti sa fii mai bun de Paste si de Craciun?

Eu nu stiu cum fac, dar sunt la fel de buna ori de rea intregul an.

Am momente cand ma gandesc la altii si daruiesc, indiferent de zi, luna, an, timp, anotimp si am momente cand ma gandesc la mine si cer. Primesc ori nu, eu mi-am facut datoria sa dau.

De ce sa fiu mai buna saptamana asta decat saptamana trecuta?