Tag-Archive for ◊ socializare ◊

30 Aug 2011 Simpatii si antipatii pe Facebook

Cred ca vi s-a intamplat si voua sa vedeti pentru prima oara un om si sa nu-l puteti suferi. Fara sa va fi facut saracul ceva il declarati un nesuferit si aveti grija sa-l ocoliti pe viitor. La fel se poate intampla sa vezi o persoana pentru prima data in viata si sa-ti devina simpatica fara sa stii de ce. Cu siguranta e vorba despre niste chimii, energii sau ce-or fi ele care functioneaza independent de ratiunea noastra.

Mi se intampla des astfel de lucruri si de fiecare data incerc sa-mi explic fenomenul. Uneori imi dau raspunsuri facile care sa ma lase sa merg mai departe. Cei antipatici probabil ca-mi amintesc de altcineva si ma fac sa ma departez. Sau poate vreo privire de-a lor, vreun gest banal ma agaseaza atat de mult incat ii declar incompatibili cu mine. Despre cei care ma cuceresc nu gasesc decat explicatia ca au farmec, ca au vreo sclipire in ochi ori vreun magnetism irezistibil.

In acest fel si cu aceste ganduri functionez eu pe Facebook. Nu sunt deloc activa, nu-mi dau cu parerea decat foarte rar, dar sunt atenta la tot ce se intampla. Asa se face ca mi-am gasit o gramada de simpatici printre prietenii virtuali (fara ca ei sa stie),  dar si cativa antipatici care nu mi-au facut nimic, dar pe care ii ocolesc o vreme si apoi ii sterg din lista de amici.

Cam acesta este si criteriul de selectie al cererilor de prietenie ce le primesc pe celebrul site de socializare. Daca nu-l cunosc pe om in viata reala, mai intai ii privesc chipul, informatiile sumare despre el si prima impresie imi dicteaza decizia.

De-a lungul vremii am fost “ceruta in prietenie” de barbati cu chip de infractori (care, saracii, poate erau cei mai blanzi oameni din lume), de femei cu poze deocheate care, mai mult ca sigur, n-ar fi atentat la pudoarea mea, de persoane cu priviri haine ori languroase care m-au facut sa recunosc virtual ca nu-mi sunt cunostinte reale.

Destul de superficial criteriul de selectie. Stiu ca aparentele insala. Nu e suficient sa vezi o poza ca sa-ti faci o parere despre un om, asa cum nu e destul sa traiesti o viata langa cineva ca sa-l cunosti pe de-a-ntregul. Si totusi, nu-mi pot trada intuitia. Am mare incredere in ea fiindca n-a dat gres decat foarte rar, si-atunci cand a facut-o a avut si acceptul mintii si sufletului meu.

Incerc sa ma educ in sensul asta, sa dau sanse oamenilor sa se dezvaluie in toata splendoarea lor, sa-mi acord mie privilegiul de a face noi prietenii, poate pe viata, sa nu ratez niste intalniri doar din cauza unor aparente, dar mi-e tare greu.

Singura dovada ca lucrurile nu sunt chiar asa de albe sau negre este prietenia mea reala si de-o viata cu o persoana care la inceput mi s-a parut cea mai antipatica din lume. Atunci cand am cunoscut-o, insa, eram o copila si imi permiteam sa si gresesc. Acum nu-mi mai permit.