Am intrat in luna februarie si se apropie momentul cand vom incepe sa ne plangem ca am imprumutat sarbatori de la occidentali. Inca de pe acum, suntem gata sa-l rastignim pe bietul sfant Valentin pe motiv ca nu-i unul de-al nostru. Se apropie Ziua Indragostitilor si sunt pregatita sa observ cum multi din jur vocifereaza si dau ochii peste cap la vederea inimioarelor si ursuletilor de plus. “Kitch, prost gust si motiv de scos bani din buzunarul naivilor indragostiti”, gandesc unii cu voce tare. “Un om serios nu are nevoie de o zi anume ca sa celebreze iubirea. Daca trebuie neaparat, macar sa fie Dragobetele, autentic romanesc, ca noi nu ne vindem tara. Nuuu! Sfantul Valentin ala vrea sa ne ia pana si iubirea si s-o puna pe numele lui!”

Cata energie irosita degeaba…

Tocmai de aceea, m-am gandit sa le propun celor care hulesc sarbatorile astea “pagane” un exercitiu simplu.

Mergi pe 14 februarie la cel pe care-l iubesti si priveste-l in ochi cateva minute fara sa-i vorbesti. Lasati-va privirile sa comunice. Priveste-i forma fetei, fruntea, nasul, gura, barbia si vorbiti-va doar cu ochii. Lasati-i pe ei sa spuna tot ce simtiti in adancul sufletului. Apoi, luati-va de maini si tineti-va strans, ca si cand ar fi ultima oara cand v-ati putea atinge. Tu pune-ti capul pe pieptul lui si asculta-i inima. Apoi, lasa-l si pe el sa faca acelasi gest. Tacerea e doar o iluzie. De fapt, inimile voastre poarta un dialog. Si vorbesc tare, insa doar ele se pot auzi. Trece-i mana prin par si mangaie-l ca si cand n-ai mai putea-o face din nou, niciodata. Poti sa exprimi in cuvinte ce simti? Poti sa explici cuiva cum e caldura pe care o simti deodata, venita parca de nicaieri? Poti sa opresti sangele care-ti invadeaza obrajii? Poti sa-ti reglezi respiratia care a luat-o razna pe nesimtite? Simti linistea care a pus stapanire pe tine? Te cufunzi cu totul in iubire si ai vrea sa ramai acolo?

Bine. Dupa ce faci exercitiul acesta si dupa ce-ti raspunzi tie insuti la toate intrebarile, te invit sa-mi raspunzi si mie la cateva: de ce sa traiesti hulind? De ce sa-ti consumi energia si nervii contestandu-l pe bietul Valentin si razand de cei care cred in el?

Spune-mi sincer: dupa ce ai terminat de facut exercitiul, a mai contat ca e 14 februarie, sarbatoarea occidentala? Mai tii minte ziua, luna, anul, ora, traditia sau lipsa ei, atunci cand sufletul iti este plin de iubire? Mai ai timp de pierdut cu criticile? Iti mai arde sa te certi pe o tema atat de neimportanta? Te face mai fericit controversa decat sublimul pe care-l traiesti iubind?

Ocupa-te de dragostea ta, intretine-o, sarbatoreste-o, recunoaste-o, bucura-te ca o ai! Lasa-l in pace pe Valentin! De ce sa moara?

Profita la maximum de frumusetea iubirii si lasa-i pe nefericiti sa faca treaba murdara! Lasa-i pe ei sa se certe cu sfintii! Lasa-i pe ei sa imparta lumea in occidentali si orientali! Lasa-i pe ei sa decida care sfant e mai sfant si sa despice firul in patru, analizand decaderea si disparitia traditiilor neaose, romanesti. Lasa-i pe ei sa se laude ca sunt mai credinciosi decat altii si sa se impauneze cu merite pe care nu le au!

Intoarce-te cu spatele la toti si priveste inainte, doar spre iubire! Altceva nu conteaza.

Noi nu suntem impreuna in zilele impachetate de sarbatoare. Fie ca este vorba de Revelion, Ziua indragostitilor, Dragobete, 8 martie sau mai stiu eu ce zi in care cuplurile sunt nedespartite,  eu si sotul meu ne plimbam dorul prin locuri diferite. La inceput, il insoteam pretutindeni. Credeam, asa cum vazusem si auzisem la cei din jur, ca asta inseamna iubirea. Sa-i fii umbra jumatatii tale si sa petreceti cel putin zilele importante ale anului (hotarate, pana la urma, de altii) impreuna. Apoi, n-am mai avut cum sa-l insotesc. Copilul aparut intre timp nu putea fi carat precum un bagaj de mana pe coclauri. Oricat de mult as fi vrut sa-i demonstrez iubirea in felul traditional, impus de societate, n-am mai reusit. Am considerat ca munca e munca, iar viata de familie, viata de familie. Responsabilitatile de parinti au fost mai importante decat moftul de a sta noi nas in nas cu ocazia nu stiu carei zile. As fi fost ridicola sa ma prezint in sali de spectacole, in restaurante, la receptii ori evenimente cu staif, cu pruncul de gat. Sigur, scopul ar fi fost nobil, dar tot penibil m-as fi simtit. Atunci, am renuntat sa-mi mai doresc sa serbez ca toata lumea zilele declarate sarbatori legale ori sentimentale. Obligata de situatie, ce-i drept, am realizat ca dragostea nu inseamna sa fii legat de celalalt ca un rucsac. Nu-i nevoie sa respiram acelasi aer 24 de ore din 24 ca sa ne simtim iubirea. Nu-i un capat de lume daca ne strangem in brate si ne sarutam pe intai ianuarie la ora 5 dimineata, si nu la 12 noaptea. N-am motive sa ma simt mai putin iubita daca in dimineata de Dragobete, de exemplu, sotul meu imi spune ca ma iubeste si-apoi pleaca sa-si faca meseria. Un simplu cuvant, un singur gest ori o privire imi poate insenina ziua, indiferent care e aceea. Ne purtam in gand si in suflet in fiecare clipa, iar regasirea este cu atat mai dulce. Ce poate fi mai frumos decat sa-ti fie dor sa ajungi langa omul iubit? Ce petrecere, sindrofie ori bal m-ar putea face mai fericita decat faptul ca sotul meu imi spune ca i-a fost foarte dor de mine? De noi.

Pana la urma, in toata aceasta situatie atipica am mai descoperit o placere la care nu ne gandiseram: sarbatorile noastre sunt doar ale noastre, nu ale tuturor. Iar mangaierile, dragalaseniile, imbratisarile cu care ne rasfatam nu tin cont de nicio data din calendar. Sunt dincolo de conventii.