Tag-Archive for ◊ plang ◊

06 Jan 2013 Cine sunt eu?

Nu, n-am de gand sa filosofez. Eu stiu cine sunt si n-am nevoie sa ma lamureasca altii. E doar un demers de a pune lucrurile in ordine, pornit in urma unui mesaj (primit pe Facebook) care m-a facut sa ma gandesc la cine sunt eu si la cine cred unii oameni ca as fi.

Cateva lucruri in ceea ce ma priveste sunt evidente, altele nu.

Sunt femeie. Sunt mama. Sunt prietena unor oameni. Sunt fiica unor parinti, nepoata unor bunici si asa mai departe. Sunt actrita. Sunt bruneta si am parul lung. Sunt un om liber.

Nimic deosebit ori iesit din comun.

Pe Facebook sunt Nouria Nouri, iar profilul meu le e disponibil numai celor carora vreau eu sa le fie.  Acolo, in casa si lumea mea virtuala, sunt o persoana care in virtutea celor enumerate mai sus e libera sa-si posteze parerile, ideile, gandurile, sentimentele, preferintele, simpatiile ori antipatiile. Nu reprezint pe nimeni, sunt doar eu: femeia care naste copii, care face curat in casa, care citeste, care merge la toaleta, care plange, care sughite, care joaca (mai nou) Criminal Case :) , care admira ori detesta, care asculta muzica, vede filme si care face toate cele lumesti, om fiind. N-am nevoie de PR ca sa-mi traiesc viata. Nu-mi trebuie impresar ca sa-mi plateasca facturile. Nu sta lumea la capataiul meu sa-mi puna comprese cand mi-e rau si nici nu alearga ea la spital cu copiii mei in brate cand sunt bolnavi.

E adevarat, mai exista o latura a mea: cea profesionala. Din pacate sau din fericire, profesia mea e una care se adreseaza publicului. Prin prisma meseriei mele joc roluri. Pe unele mai bine, pe altele mai rau. Dar oricum ar fi, sunt doar niste roluri si le interpretez doar in cadru organizat. Acolo sunt personajul X sau Y, acolo am responsabilitatea muncii mele si depinde doar de mine sa mi-o fac cu profesionalism. Cand s-au stins luminile si scena a ramas in intuneric, cand s-a terminat filmarea ori s-a inchis microfonul, sunt din nou Nouria. Omul care are pareri, care poate sa aline cu o vorba buna sau sa injure, care vine acasa si rade sau plange, care-si face cumparaturile la magazin ori iese pe strada si se inghesuie in autobuz.

In aceste momente, cand sunt EU, nu dau voie nimanui sa-mi dicteze (si nici macar sa-mi sugereze) ce sa fac, ce sa spun, cum sa spun. Regizori, sefi, PR, impresari, manageri sau cum s-or mai chema ei am doar la serviciu. In rest, sunt un om liber, sunt o femeie de 37 de ani care de-a lungul vietii a stiut sa traiasca decent si discret dupa propriile reguli. Nu dau socoteala nimanui pentru deciziile mele si in timpul liber nu-mi asum responsabilitati care nu-mi apartin si nu ma intereseaza. Le am eu pe ale mele.