De ceva vreme, destul de multa mi se pare, am dobandit curajul de a spune raspicat ce-mi place si ce nu. Stiu ca e foarte important cum iti spui parerea, tonul pe care il folosesti sau cuvintele adiacente adevarului, dar esenta ramane aceeasi. E eliberator sa ai puterea de a spune cu claritate ceea ce gandesti pentru ca mai apoi sa dormi linistit.
Din diverse motive, unele meschine, altele cretine, incercam sa descopar macar un amanunt de admirat, cat de mic, la lucruri, fapte, oameni care nu-mi placeau, si ma legam de el, defilam cu el, doar din teama de a nu rani, de a nu oripila ori de a nu pierde ceva sau pe cineva. In timp, insa, am realizat ca nerecunoasterea adevarului meu personal imi aduce deservicii. Sufeream ca n-am avut puterea sa spun ca nu-mi place ceva ce uram de-a dreptul. Ma complaceam intr-o diplomatie calduta de care eu insami aveam oroare. Pana-ntr-o zi.
Am decis sa spun raspicat ce simt, ce cred si sa recunosc deschis cand ceva imi place de mor sau cand altceva nu-mi place de-mi vine sa-l omor. In acest fel n-am facut decat sa realizez o mare curatenie in mine si in jurul meu. Cei carora nu le place sa fie contrazisi si isi considera parerile axiome, cei care sunt ei insisi oameni alunecosi si pe care ii auzi spunand ca le place si aia, si cealalta, desi cu alte ocazii decretasera sus si tare ca asa ceva nu suporta, s-au retras singurei. Cei care sunt oameni deschisi, acceptand opiniile altora cu seninatate, s-au apropiat. Exista un cerc de suflete care nu s-ar simti ranite atunci cand cineva ar indrazni sa spuna liber, eliberator, “asta nu-mi place”, “asta imi place”. Pe acelea le caut. Acelea imi plac.
Daca simt pentru o secunda ca adevarul meu este mai important pentru o persoana decat sunt eu insami, cu tot ceea ce insemn, ma retrag singura. Nu mai accept nicio cenzura. Singura care ma poate cenzura este constiinta mea, si daca ea e linistita si curata, atunci si eu sunt fericita.
Astazi, de exemplu, mi-a placut foarte mult proiectul nou de pe Boncafe, “Oaspetele Boncafe”. Puteti scrie si voi, prietenele noastre de aici si de oriunde, care aveti deja blog sau care v-ati dorit unul si n-ati gasit inca prilejul sa-l incepeti, pe Boncafe. Timp de o saptamana veti fi oaspetele nostru si uite asa cafeneaua se va popula doar cu oameni talentati, sensibili, care au ceva de spus. Nu trebuie decat sa intrati aici http://oaspetele.boncafe.ro/?page_id=2 , sa scrieti si sa luati loc cu noi la masa in fata unei cesti aburinde cu cafea.
Nouria, mie imi place de tine!
Si mi-a placut dintotdeauna, chiar si atunci cand altii mi-au speculat slabiciunile si m-au facut sa cred ca nu trebuie sa-mi mai placa.
Iti multumesc pentru toate motivele frumoase care ma fac sa te plac atat de mult!
Da, si sper ca si dintre fanii tai sa aiba curaj macar cativa sa scrie cu noi! Nu muscam!
Asta cu “imi place de mor” am mostenit-o de la tine. O folosesc foarte des. Si stiu si ce nu-ti place de-ti “vine sa-l omori” :-). Eu recunosc ca nu am o tendinta NATURALA de a accepta opiniile altora, DAR ce m-a ajutat intotdeauna in situatii de genula acesta, a fost probabil dubla mea personalitate (suna un pic hazliu, nu?). Adica: atunci cind reactionez negativ si un pic violent ma vad mental pe mine insami cu ochii altcuiva si de cele mai multe ori imaginea este atit de ridicola incit ma potolesc instantaneu, ba chiar si zimbesc uneori. Si uite asa ajung eu rapid sa consider opiniile altora si inving “minunata” incapatinare cu care m-a dotat natura ( sau mama mea ).In orice caz, mai multe opinii fac lumea mai vasta si mai interesanta si ma ajuta sa realizez ca nu sunt eu buricul pamintului. Multumesc!!!
Alina, m-ai cam lasat fara cuvinte cu comentariul tau. Prima imagine care mi-a venit in minte dupa ce l-am citit a fost prima noastra intalnire, undeva, la Gradina Botanica, cand, desi era prima oara cand ne vedeam si nu ne-a facut nimeni cunostinta, am stat de vorba jumatate din seara de parca ne cunosteam de-o viata. Pentru mine, care nu sunt o persoana foarte prietenoasa, a insemnat ceva. Si pentru ca stiu ca nici tu nu arunci vorbe frumoase doar de dragul de a gadila orgoliul cuiva, iti multumesc pentru tot ce mi-ai scris si te asigur ca admiratia e reciproca. Indiferent de ce incearca altii sa zugraveasca despre noi si sa murdareasca, pana la urma adevarul iese la iveala. Lucru care s-a si intamplat.
Draga Iulia, iti doresc sa ai parte doar de lucruri care sa-ti placa “de mori” si asa cum te regasesc eu dupa atata vreme, ceva imi spune ca asta deja ti se intampla si nimic nu mai poate sa-ti umbreasca fericirea. Din pacate, trebuie sa realizam mai intai ca nu suntem buricul pamantului pentru a putea fi atenti apoi si la ceilalti, la parerile lor, la nevoile lor. Cateodata revelatia vine prea tarziu. In cazul tau, a venit la timp.
Eu sunt o persoana hai sa zicem, mai retrasa, dar am clar delimitate lucrurile care-mi plac de cele care nu-mi plac. Si cu toate acestea, recunosc, mai pacatuiesc acceptand uneori, poate dintr-o falsa diplomatie, lucruri care nu-mi sunt pe plac. Incep cu un soi de compromis pana ma lamuresc pe deplin. Lucrez insa la asta…
Ma bucura insa nespus de mult faptul ca ti-a placut proiectul nostru si ca ne-ai impartasit parerea ta. Sper din suflet ca toata lumea care paseste in cafenea sa se simta minunat aici….
Este minunat sa poti spune de fiecare data deschis anumite lucruri ,
pentru a schimba o situatie anume cu care nu esti de acord sau pur si simplu punctul tau de vedere ce nu coincide intotdeauna cu cel dorit de altii,dar viata de multe ori ,ca si oamenii ,iti ofera momente ce te poarta ,fara sa doresti,a face compromisuri in numele linistei (de orice natura )! Verticalitatea are de suferit, dar pentru o cauza dreapta dreapta merita sa risti !Oricum viata le va aranja pe toate ,asa se zice !
Felicitari pentru articol si ma bucur ca am dat peste blog. L-am gasit cautand pe google despre oamenii care nu accepta parerea celorlalti. Si exista, in text, referire si la cei care ” isi considera parerile axiome”. Foarte bine punctat. Chiar azi am lasat un comment pe blogul verisoarei mele, care avea un articol referitor la rezultatele de la BAC. Am spus ca UNII elevi refuza sa invete, desi au toate conditiile, sfideaza profesorii, ba ii mai si jignesc, isi bat joc de munca parintilor si sunt, prin urmare, singurii vinovati pentru ca au picat. Pentru genul acesta de adolescenti care nu inteleg de vorba buna oricat de mult te-ai stradui, eu propuneam drept sanctiune, in timpul anului, cateva zile de munca in folosul comunitatii, poate asa vor respecta mai mult statutul de elev. A fi elev inseamna a munci in folosul tau, in primul rand. Replica ei a fost ca ii provoc greata si ca invatamantul nu e facut pentru prosti (asa ca mine). In general taxeaza drept “prosti” oamenii care nu au acelasi punct de vedere… Oare prostie nu inseamna si incapacitatea de a accepta si alte puncte de vedere sau de a le combate elegant?
Multumesc, roxana, pentru apreciere! Ma bucur ca mi-ai scris, dar imi pare rau ca in acest context. Sunt de aceeasi parere cu tine si nu-mi bat capul cu genul de oameni despre care mi-ai scris. Te sfatuiesc si pe tine sa faci la fel! Lasa-i sa-si traiasca viata dupa principiile lor, iar la final, cand se trage linia, se va vedea cine a avut dreptate. Ca la BAC: Admis, Respins.