M-am simtit obligata sa pun de multe ori aceasta intrebare in ultimele zile. Unora le-am adresat-o in fata. Altora doar in gand fiindca nu-mi erau in raza vizuala. Acum simt nevoia  s-o scriu ca sa nu mai fiu nevoita s-o repet.

Mi-ai citit varsta in buletin si crezi ca stii cati ani am? Te inseli amarnic.

Mi-ai aflat statutul marital si crezi ca sunt nefericita? Te inseli amarnic.

Ai aflat deciziile pe care le-am luat in viata si consideri ca am gresit? Nu-i asa ca poti sa juri ca tu ai fi procedat mai bine si mai corect? Te inseli amarnic.

M-ai vazut cazuta la pamant si crezi ca tu nu vei fi niciodata in viata asta intr-o situatie asemanatoare? Imi pare rau sa te anunt, dar te inseli amarnic din nou.

M-ai vazut plutind de fericire si m-ai suspectat ca doar ma prefac? Iar esti in eroare.

M-ai vazut pornita impotriva nedreptatii si ti s-a parut ca sunt plina de ura? Sa-ti explic: de fapt, ce vedeai tu in ochii mei era dreptatea. Si daca stii ce e aia, ar trebui sa stii si ca dreptatea asta nu se castiga. Ea este sau nu este. Nu te mai minti ca ar fi altfel, ca iar te afunzi in greseala.

Ti se pare ca sunt aroganta? Aici s-ar putea sa ai dreptate. Cu oameni ca tine nu merita sa fiu altfel.

Ma imbratisezi si cand ma-ntorc cu spatele ma barfesti crezand ca nu stiu? Iar gresesti.

Stii ce program am azi de la 7 si ti se pare ca-mi cunosti programul intregii  vieti? Habar n-ai.

Garantezi ca ce-am pierdut eu sau mi-a fost luat va aduna altcineva de pe jos si va fi fericit? Asta era o gluma pentru detensionarea atmosferei.

Una peste alta, tragand linie si adunand, reiese clar ca tot ce crezi ca stii tu despre mine este o iluzie. Cum sunt eu cu adevarat nu vei afla niciodata. Si nici n-ar trebui sa te intereseze. N-ai lucruri mai importante de facut? Am eu o sugestie de lucru important pentru tine, in cazul in care esti in pana de idei: VIATA TA.

Cica sa dai dovada de noblete si sa taci cand iti vine sa urli in gura mare. Cica sa nu pui intrebari prea multe celor carora stii ca le place sa aiba secrete fiindca demonstrezi ca nu esti delicata. Cica sa te faci ca nu pricepi cand observi o muiere care ajunge din varf de deal  in capitala si incepe sa aiba pretentii de mare doamna, ca altfel esti nepoliticoasa. Cica sa nu comentezi cand le vezi pe cate unele care fac pe familistele convinse si dau lectii de morala, dar isi insala sotul cu nerusinare, fiindca nu e treaba ta. Cica sa nu pui la indoiala declaratiile mamelor care se dau cu fundu’ de pamant ca nu si-ar lasa copiii pentru nimic in lume, iar ele si-i intalnesc 5 minute pe zi fiindca sunt foarte ocupate. Cica sa te faci ca nu observi lasitatea unora care n-au curajul sa-si asume deciziile idioate pe care le iau, ca altfel dai dovada de grosolanie. Cica sa nu spui ca te-ai saturat de ipocriti, fatarnici si alte gunoaie, ca e urat din partea ta. Cica sa taci si sa-nghiti. Sa te faci ca ei nu exista si eventual sa te simti vinovata ca ti s-a parut asa ceva. Sa zambesti si sa-i strangi in brate pe toti.  Sa fii bine cu toata lumea. Sa-i mangai pe crestet si sa le intinzi o mana prietenoasa. Sa ii lingusesti si sa-i admiri pentru integritate si principiile sanatoase. Eventual sa ii asiguri ca ti-ai dori sa ajungi si tu ca ei intr-o zi, dar ca ti-e teama ca nu poti atinge o asemenea perfectiune. Sa le promiti ca vei consulta specialistii (acesti guru sau aceste guri ale zilelor noastre) in viata fara pata, in pata de pe rochie si in obrazul patat cu cheltuiala se tine. Si pe urma o sa fii ca ei. Un nimic. Garantat.

Am intrat si am incuiat usa. Cheia am lasat-o in broasca. Nu las pe nimeni sa priveasca in camera mea prin gaura cheii. Ce ar vedea s-ar putea sa-l tulbure profund pana si pe cel mai insensibil om de pe pamant.

Am aprins stelutele de pe comoda. Am dat drumul la muzica. Linistea camerei a capatat contururi noi. L-am privit in ochi si am inteles. A venit din alte dimensiuni. Si nu intamplator. Nu revendic nimic palpabil de la el. Nu ma pierd in nimicuri. Totul vine atat de firesc… Linistea sufletului e cel mai mare dar pe care-l puteam primi. N-am cerut-o, dar am tanjit dupa ea multa vreme. De asta a venit. Si nu l-am chemat, dar m-a auzit.

Cineva ciocane la usa. Nu raspundem. Usa noastra va sta mereu inchisa pentru lumea de afara. Si-au imaginat ca suntem inauntru dupa muzica pe care au auzit-o, dar ei nu cunosc dansul nostru. Nu stiu sa-l danseze. Si nici nu l-ar putea intelege. Coregrafia a fost facuta dinainte, de cineva pe care nu-l cunoastem, dar pe care il simtim de fiecare data cand ne privim in ochi. Cine ar mai avea loc intre privirile noastre?

Am deschis o carte si am inceput sa citim amandoi in acelasi timp, in acelasi ritm, dar in gand. Cuvintele au acelasi inteles pentru noi, iar paginile le dam pe rand, fara graba. Marii scriitori ai lumii au scris despre noi. Zambim de fiecare data cand ne recunoastem in vorbele lor. Si totusi, au ramas multe nescrise fiindca oricat ar fi de intelept cineva, n-ar putea sa puna in cuvinte povestea noastra. Doar noi o stim si o scriem in fiecare zi.

A turnat vinul in pahare si am ciocnit. Nu ne-am urat nimic. Nu ne-am propus nimic. Nu ne facem planuri si nu ne constrangem. Nu ne intereseaza cliseele. Doar ne-am privit si am inteles totul. Libertatea pe care ti-o da iubirea e greu de incatusat.

Pentru cei de afara, care stau pe la usa, nu mai am pahare. Nici vin nu mai e. Poate par nepoliticoasa, dar n-am timp sa ma gandesc la asta. Straine de sufletul meu, daca imi bati la usa si nu iti deschid inseamna ca nu e loc in camera mea pentru tine. Asa ca nu te obosi degeaba. Ma bucur de libertatea mea nepretuita, de universul meu si stiu ca tu n-ai nicio legatura cu asta.

Am inchis usa cu cheia si cheia am lasat-o in usa. Nu poti intra. Nu deranja!

Am auzit multi barbati plangandu-se ca partenerele lor sunt isterice. Era o exagerare mititica a faptului ca femeile tipa destul de des, ca nu se controleaza si ca nu sunt in stare sa-si potriveasca vocea, in asa fel, incat timpanul domnului sa nu fie deranjat.

Nimic mai fals.

Cand ajungi acasa si simti miros de Pronto, iar mobila straluceste de curatenie, n-ai niciun motiv sa tipi. Cand cosul de gunoi abia se umple si pana sa observi tu, el l-a si dus, n-ai de ce sa ridici tonul. Cand hainele murdare stau in cosul de rufe si nu pe scaune, pe calorifer sau langa pat, n-ai fi normala la cap daca ai incepe sa faci scandal.  Cand va bagati in pat impreuna, nu ai de ce sa urli dupa el in fiecare seara sa lase naibii calculatorul si sa vina la culcare. Cand vasele din chiuveta nu sunt puse pe numele tau, adica nu e numai treaba ta sa le speli, ba chiar le vede singur si le spala, nu cred ca ai de ce sa bombani cu voce tare. Cand gasesti flori pe perna ce motiv ai avea sa te plangi cu ton ridicat ca nu e romantic deloc? De ce sa-l certi daca doar tu contezi pentru el si nimeni altcineva? De ce ar fi isterica o femeie pe care partenerul ei o mangaie, o rasfata, o respecta? Cand el spune doar adevarul si acesta e dulce, ce motiv ar avea femeia sa se isterizeze? Cand iti ia apararea in fata lumii si ar rasturna universul pentru tine, de ce sa te superi si sa tipi? Cand n-asteapta sa-l hranesti ca pe un caine punandu-i castronul in fata si isi face singur de mancare, ba chiar te serveste si pe tine, de ce te-ai enerva? Ce femeie zdravana s-ar criza cand partenerul ei ii implineste chiar si dorintele nespuse? De ce sa tipi cand te insoteste de cate ori vrei prin mall fara sa dea ochii peste cap si fara sa te grabeasca? Si de ce sa scrasnesti din dinti cand se poarta atat de frumos cu prietenele tale si cu parintii tai? Cand conduce atat de responsabil si te simti in siguranta cand este el la volan de ce ai urla sa mearga mai prudent? Cand pune mana pe o carte si citeste fara sa-l impingi tu de la spate, ce motiv ai avea sa-l certi? Cand ochii lui privesc doar spre tine si nu vad pe nimeni altcineva in jur, de ce ai face o criza?

Si ar mai fi multe intrebari retorice, dar ma opresc aici.

Nu exista femei isterice, ci doar barbati nepotriviti.

Pe celalalt blog al meu, https://nouria.wordpress.com am un articol care se bucura de un succes macabru. E scris acum multi ani, dar in continuare este cel mai vizitat, cel mai comentat si controversat, iar pentru mine recitirea lui e un prilej de zambet amar. Povestile cu sotii si amante care mi-au fost impartasite acolo, parerile mincinoase si ipocrite scrise de oameni pe care credeam ca ii cunosc, rememorarea unor intamplari penibile, toate astea m-au dus cu gandul la femeile inselate. Sunt multe. In lumea boema a artistilor adulterul e la el acasa. In lumea bogatilor se practica precum sportul de dimineata. In lumea saracilor tine de foame si de sete. Indiferent de categoria sociala si profesionala, indiferent de cat e femeia de culta, de frumoasa, de inteligenta sau de batuta in cap, tot se gaseste un escroc sa-i aduca boala venerica in viata.

Dupa ce “hotul” e prins, incepe calvarul. Majoritatea covarsitoare a femeilor inselate sufera. E firesc. L-au iubit pe idiot. Ba, mai grav, au avut incredere in el. Urmeaza perioada de revolta, de scandaluri si de nedumerire. Ce are aia in plus fata de mine? De cele mai multe ori n-are nimic, dar nu poti sa convingi o femeie ranita ca una care ii e inferioara din multe puncte de vedere, daca nu din toate, i-a suflat barbatul. Si incepe inselata sa-si puna la indoiala pana si ciorbita. Incepe sa se vada ca pe o sclava folosita, fara calitati, fara merite si fara noroc. Nimic mai gresit. Dupa ce ca ii darama universul, ea singura ii permite adulterinului sa-i distruga si increderea in sine.

Apoi, incepe fuga dupa razbunare. Desi nu mai are forta nici sa se uite in oglinda, isi consuma stropul de energie ramas ca sa se razbune pe cea care, in viziunea ei, i-a distrus viata. Iar procedeaza gresit. Daca ar avea mintea limpede ar intelege ca nicio paruiala din lume n-ar opri o tarfa sa-si faca numarul pana la capat si niciun barbat in calduri nu va putea sa-si potoleasca instinctul de animal odata eliberat. Lupta cu morile de vant poate fi de apreciat pentru cauze nobile.

Femeia inselata continua sa faca greseala dupa greseala. Dupa ce ca nu mai are incredere in ea, incepe sa nu mai aiba incredere nici in oameni. Despre alti barbati nici nu poate fi vorba. De fapt, de cand a orbit-o ala pe care-l credea al ei, pe ceilalti din jur nici nu-i mai vede. Incepe sa creada ca toti sunt la fel si nici prin cap nu-i trece sa-si continuie viata cu intelepciune si bucurie, departe de minciuna in care a fost tarata.

In cele mai grave situatii, femeia ramane langa cel care i-a demonstrat ca o poate inlocui oricand, cu orice otreapa ii iese in cale. Lista de motive pe care le invoca doar ca sa-si ascunda slabiciunea imensa cuprinde argumente precum: copiii, banii, anii multi de relatie, casele, masinile, afacerile, imaginea publica si bineinteles, in capul listei, dragostea pentru barbatul care, nu-i asa? e barbat si e normal sa mai calce si el stramb o data, de doua ori. Oricum, de data asta e ultima oara cand ii mai iarta derapajele. Si-a propus.

Gresit, gresit, gresit. Nici macar copiii care apar cel mai des in scuzele femeilor inselate nu-i vor da dreptate mamei lor care in sufletul ei indurerat crede ca se sacrifica pentru binele familiei si continua sa traiasca in minciuna. Cand vor creste, chiar ei ii vor reprosa ca a stat langa unul ca ala care a inselat-o si  si-a batut joc de ea. Si cum isi va invata aceasta mama fiica sa procedeze atunci cand, Doamne fereste, va fi intr-o situatie asemanatoare?

N-ar fi mai bine, totusi, ca la primul semn de inselaciune, aceasta victima fara voie sa-i dea un sut in funduletul lui moale domnului care nu-si poate tine chiloteii pe el? N-ar fi mai corect pentru toata lumea ca femeia inselata sa-si faca putina curatenie in viata si sa nu accepte compromisuri care usuca sufletul? De ce sa consideri amanta o bestie, cand de fapt ea este cea care ti-a aratat langa ce om josnic ai stat si tot ea te-a ajutat sa te eliberezi? De ce sa nu profiti de acest moment al adevarului, dureros, desigur, (dar ce adevar este comod?) si sa nu-ti deschizi tu aripile ca sa zbori spre lumina? Tu esti frumoasa, puternica, desteapta, curajoasa si nu e vina ta ca exista oameni care nu stiu sa aprecieze ceva deosebit si se multumesc cu ceva comun, banal.

Pentru ca da, tu esti deosebita, dar doar daca lasi in spate murdaria si n-o cari dupa tine. Nimeni si nimic nu-ti va reda zambetul, linistea, frumusetea, tineretea, fericirea, daca alegi sa traiesti in minciuna o viata. Iar cand vei imbatrani, s-ar putea sa-ti fie frica sa te privesti in oglinda fiindca vei vedea doar o umbra, nu o femeie.

Pentru unii nu inseamna nimic. Pentru altii inseamna omagierea celui care ne suporta. N-am sa povestesc ce inseamna pentru mine si nici cum mi-am petrecut aceasta ora de-a lungul anilor. Ar fi degeaba. Oricum nu mi-a folosit la nimic. Poate pamantului sa-i fi fost bine. Sau poate nici lui.

Imi amintesc doar ce simteam in ora aceea de sfarsit de martie pe care o asteptam cu infrigurare. La flacara aprinsa a lumanarilor realitatea se vedea deformat. Umbrele de pe pereti erau motiv de gluma, nu de spaima. Dorinta de a salva pamantul era tinta ironiilor. Dar stiam in sinea mea ca nu pe el imi doream cu orice pret sa-l salvez, ci familia mea. Si radeam si eu. Si as fi prelungit ora aceea la nesfarsit pentru ca aducea cu ea izolarea de lume, de tehnologie si de nimicnicia din jur. Si totusi, nu poti trai o viata intreaga la lumina lumanarilor dupa ce ai gustat din placerea apasatului pe buton ca sa alungi intunericul. Cele saizeci de minute se risipeau ca unul singur si oricat mi-as fi dorit sa le prelungesc, sfarseam tot prin a ma conecta cu realitatea. Si asteptam cuminte ora urmatoare a pamantului, sperand ca pana atunci el nu se va satura de noi.

Am adus aceasta ora in viata unor oameni care habar n-aveau ca exista. Au imbratisat-o imediat si le-a placut ideea. Am vazut cum se sarutau ilegal si se bucurau perfect legal ca salveaza pamantul. Altii au adoptat-o fiindca n-au avut incotro si numarau secundele care ii desparteau de viciile care necesitau energie electrica. Altii doar au ras si m-au considerat o ciudata. Eu am sarbatorit mai departe fara sa-mi pese.

Anul acesta o sa salvez pamantul dormind. Asa cum fac multi. Varianta activa nu foloseste la nimic. Poate doar in capul nostru. In realitate, pamantul nu poate fi salvat. Totusi, daca suferi de un optimism devastator sau daca ai momente de naivitate dese, stinge luminile in jurul tau azi de la 20.30 la 21.30. Si vezi ce simti. Si vezi daca merita. Si observa daca iti place. Si daca da, sarbatoreste Ora Pamantului mai des. De cate ori vrei. Si la final, vezi daca ai salvat ceva.

“Mai bine invata-ma s-adorm zambind si iubeste-ma asa cum sunt” era ultimul vers dintr-un cantec pe care il ascultam la nesfarsit. Mi se parea utopic, dar demn de visat.

Cata experienta de viata iti trebuie ca s-o faci fericita pe cea de langa tine? Prin cate relatii, aventuri, casnicii trebuie sa treci ca sa ajungi sa intelegi ce-si doreste femeia de langa tine si apoi sa-i oferi exact lucrurile de care are nevoie? Umbla vorba prin targ ca am fi noi complicate si asta e motivul pentru care bietii nostri parteneri nu mai stiu ce sa faca pentru a ne intra in gratii. Mai e o vorba misogina care acuza femeile ca vor doar bani si lista poate continua cu scuze gasite doar pentru a ascunde impotente de toate felurile.

Saracul considera ca nu-si gaseste perechea fiindca femeile vor doar bani. Bogatul crede ca nu-l iubeste nici una fiindca are prea multi. Curvarul renunta la o posibila iubire fiindca e sigur ca toate sunt curve ca el. Intelectualul viseaza femeia din carti desi e convins ca nu exista, iar taranul asteapta mana de lucru pe mosia familiei, dar de cand cu emanciparea, nu prea mai are sanse de izbanda. Si-atunci, e mai simplu sa inventezi vorbe despre pretentiile femeii, decat sa-ti bati capul sa intelegi exact ce vrea si s-o faci fericita.

Eu cred ca sunt gesturi atat de simple pe care le poate face barbatul, indiferent cine si ce e el, ca o femeie sa vibreze.

O mangaiere pe obraz si trei cuvinte: “Ce frumoasa esti!” O soapta spusa la ureche in mijlocul multimii: “Te iubesc!” O mana frumoasa si delicata pe frunte, atunci cand ti-e rau. O intrebare inocenta despre ce simti si cum te simti. O patura trasa peste tine cand crede ca dormi deja. O privire dragastoasa cand ti s-a intins rimelul pe fata si o dojana dulce ca nu te-ai demachiat. O floare pe perna. Un mesaj scurt care sa-ti alunge nelinistea. O mana intinsa care sa te ridice si sa te tina sus. O apreciere sincera a muncii tale. O grija continua sa-ti fie usor si niste  intrebari banale “Ce ai mancat azi?””Nu ti-e frig?” Degete care sa-ti ravaseasca parul doar de dragul de a-l aranja apoi cu mangaieri. O gluma fina sau una puerila, nu conteaza, care sa te faca sa razi cu gura pana la urechi. O plimbare de mana pe strazile vazute o viata doar din goana masinii. Un CD doar cu muzica ta. O reactie blanda la greselile nevinovate pe care le faci. Un film care stie ca te face fericita. Un concert la care sa se bucure de bucuria ta. O explorare a trupului tau, dincolo de toate barierele din capul tau pe care sa le inlature cu delicatete si pasiune. O dorinta vadita sa fie doar cu tine. O bataie cu zapada urmata de saruturi dezghetate. Un vin fiert facut cu multe cuisoare cum iti place tie. O camasa alba adusa pentru tine ca sa te invaluie ca intr-o imbratisare fara sfarsit. Si multe, multe, mici, marunte, dar esentiale.

Ce-ti trebuie ca sa oferi toate astea? Bani? Experiente? Talent? Nu. Trebuie sa fii nascut ca sa poti sa faci o femeie fericita. Ca sa stii s-o faci sa se simta femeie. Si s-o inveti sa adoarma zambind. Si s-o iubesti asa cum e.

Si abia atunci sa indraznesti sa ceri ceva si sa te revolti ca nu primesti ori sa dai vina pe soarta!

Se termina cel mai ciudat an din viata mea. Niciodata n-am mai trait extazul si agonia intr-o succesiune atat de rapida. Cand credeam ca totul e minunat, am aflat ca nu e decat o mizerie. Cand credeam ca a venit sfarsitul, m-a coplesit un nou inceput. E drept ca tot acest vartej m-a lovit din plin si as fi ipocrita sa spun ca doar faptul ca sunt o femeie puternica m-a ajutat sa nu-mi pierd mintile. De fapt, cel mai mult m-au ajutat prietenii. De asta mi-a zburat gandul acum la ei si in semn de recunostinta vreau sa le multumesc.

Cand cineva muncea din greu sa scoata la iveala intunericul din mine, altcineva imi arata lumina pe care o raspandesc. Cand cineva imi punea piedica visului, altcineva ma tinea de mana si ma ridica spre vise noi. Cand credeam ca viata e pierdere de timp, altcineva mi-a aratat ca moartea nu e o solutie. Cand credeam ca singuratatea e raspunsul, altii s-au grupat in jurul meu si mi-au aratat ce inseamna dragostea. Cand credeam ca nimanui nu-i pasa si ma pregateam sa inchid zavorul, m-am trezit la usa cu iubire. Cand credeam ca am doar intrebari, altcineva imi reamintea raspunsurile.Cand am decis sa inchid microfonul, altii l-au tinut deschis pentru mine si m-au asteptat. Cand am pierdut sirul gandurilor bune, altcineva mi l-a adus.

Surpriza mare care a asteptat anul acesta ca sa mi se arate a fost ca oameni cu care n-am mai vorbit demult, cu care m-am intalnit doar din intamplare sau care nici macar nu existau in gandurile sau viata mea, m-au invaluit cu grija, cu iubire, mi-au intins mainile si m-au ridicat sus, mai sus decat credeam vreodata ca pot ajunge.

O sa dau doar cateva exemple, ca sa stie ca lor ma adresez in primul rand.

Mai intai a fost un biletel de la O.M. (acum constat ce initiale are numele sau! ) Nu ne mai vazuseram de foarte multi ani, dar mi-a scris cateva vorbe care m-au tulburat profund si m-au trezit.

Apoi, Andreea C, o fata delicata, pe care n-am intalnit-o personal niciodata, dar cu care colaborez de vreun an si care m-a sustinut si a avut rabdare cu mine si cu starile mele, ca si cand am fi fost prietene de-o viata.

O alta fata buna si puternica, Daiana P, a gasit timp sa se smulga din durerile ei ca sa ma mangaie pe mine.

Andra, tocmai de la Cluj, fara sa se fi suparat ca n-am avut timp niciodata sa-i onorez invitatiile la intalnire anul acesta, mi-a reamintit ca nu trebuie sa renunt la vise.

Roxana U m-a simtit si mi-a intins o mana atunci cand nici macar eu nu stiam cata nevoie aveam de ea. Cate un telefon in cele mai delicate momente ma scotea din disperare si imi dadea putere. Intalnirea noastra a fost ca roua diminetii.

F. dintr-o tara indepartata care mi-a fost alaturi si in copilarie cand doar visam sa fim mari, dar si acum cand suntem mari si visam sa mai fim copii.

Alina G, Nuami, Oana B m-au cautat, dar nu le-am raspuns. Nu s-au suparat, nu mi-au intors spatele. M-au inteles si mi-au aratat ca le pasa de mine indiferent de toanele in care ma aflu.

D.N. a aparut acum si a avut curajul sa-mi spuna ceea ce ii poti spune doar prietenei tale bune. Noi nu ne-am mai vazut de multi ani, dar intalnirea noastra cu povesti a fost ca aceea a doua persoane care au fost mereu una langa cealalta si au ajuns sa aiba acelasi destin.

De departe, de peste mari si tari, mi-a trimis imbratisarea S.M., parte din viata mea, persoana cu care impart amintiri, ganduri si momente delicate, de poveste adevarata, cu printi, printese, dar si cu cate o vrajitoare frumoasa pe ici, pe colo.

I.B. a fost prima persoana in fata careia mi-am deschis sufletul, fara nicio teama si mi-a aratat ce inseamna sa fii prieten, sa intelegi si sa ajuti fara sa ceri nimic in schimb.

Am lasat la urma oamenii-ingeri care au aparut la poarta mea atunci cand ma pregateam sa plec si nu m-au lasat. C, D si M sunt cei carora le multumesc ca au stiut cand, cum si ce sa faca pentru ca eu sa reinvat sa zbor. Mi-au dat aripile lor si imi observa zborul si acum, inconjurandu-ma cu dragoste, prietenie, caldura si grija. Cu ei alaturi n-o sa mi se mai franga zborul niciodata.

Si-ar mai fi cineva. Cineva care ma insoteste prin viata de vreo 24 de ani. Care ma iubeste si imi mangaie sufletul, care ma cearta si ma impaca. Cu care imi incep ziua in conversatii lungi, pline de pasiune, framantari, iubire, cadere si decadere, ridicare si vis.  Cineva pe care iubesc neconditionat si care imi e reper in viata. Cineva cu care voi rade peste alti 24 de ani de anul asta care pleaca si care n-a reusit sa ma doboare, ci doar sa ma faca sa inteleg ca puterea sta in mine si in oamenii adevarati de care trebuie sa ma inconjor.

Va multumesc tuturor cu recunostinta!

De cand am inceput emisiunea “Mamma mia” la Itsy Bitsy (de luni pana vineri de la 9 la 12), ma tot intreb de ce sunt interesate cu adevarat femeile care sunt si mame, si sotii, si angajate, si ce-or mai fi ele.

Teoretic stie toata lumea. Concret, insa, mi-e greu sa fac un top al intereselor unei femei. In functie de conjunctura, unele spun ca pe primul loc se afla informatiile legate de copii. Un studiu realizat recent despre cautarile pe internet ale romanilor arata ca cele mai putine sunt cele legate exact de familie si copii. Deci ceva nu se leaga aici.

Privind audientele fabuloase pe care le fac emisiunile de scandal as tinde sa cred ca cele mai interesante subiecte sunt cele care abordeaza barfa sub toate formele ei: de la datul cu parerea despre viata altora, pana la emiterea de judecati de valoare despre oameni pe care nu-i cunosti. Dar asta n-o spune nimeni. De fapt, toata lumea spune ca nu e interesata de “mizeriile”astea. Ceva nu se leaga din nou.

Ce i-ar placea unei femei, cu adevarat, sa auda intr-o emisiune dedicata ei?

Daca esti femeie si exercitiul sinceritatii nu-ti este strain, scrie-mi si mie o lista cu primele trei lucruri care-ti suscita interesul in viata ta de zi cu zi. Daca esti timida, poti sa-mi scrii un mesaj privat pe adresa nouria_nouri@yahoo.co.uk

Iti multumesc anticipat!

Am deschis Academia de Arte Frumoase Daniel Iordachioaie de vreo doua luni. Am pornit la drum cu sufletul deschis si cu entuziasmul artistului dornic sa impartaseasca si altora din experienta sa de-o viata. Ca orice institutie, avem reguli, obligatii si drepturi.  Ca un cod de ordine interioara, ne-am stabilit niste standarde de la care nu ne abatem sub nicio forma. Oferim si cerem respect clientilor nostri, punctualitate, seriozitate si profesionalism.

Cine sunt clientii nostri? La prima vedere ai zice ca sunt copiii. Cu ei lucram, lor le dezvaluim secrete profesionale, cu ei ne mandrim si pe ei ii pregatim pentru cariere solide, nu efemere. Dar daca stam mai bine sa ne gandim, pana sa ajungem la copii, primii care ne cauta, cu care interactionam si stabilim planul de lucru sunt parintii. De la ei porneste totul.

Am avut norocul, pana acum, sa intalnim parinti responsabili, seriosi, decisi sa investeasca sufleteste, material si oricum e omeneste posibil, in copiii lor. Acestia sunt clientii nostri cu care ne mandrim. Avem mamici, tatici, bunici, bone care vin din capatul celalalt al orasului fix la ora stabilita, de ai zice ca pentru ei nu exista trafic, semafoare, aglomeratie. Avem parinti care stiu sa sune, sa ne anunte atunci cand copilul e bolnav si nu poate ajunge la cursul de a doua zi. Sunt persoane atat de corecte si serioase, incat n-ai cum sa nu tii cont de doleantele lor, de schimbarile de program pe care le solicita, de problemele care apar la un moment dat. Facem tot ce putem ca acesti clienti ai nostri sa fie multumiti si sa-si aduca cu drag copiii la cursuri. Colaborarea este o placere, iar rezultatele sunt si vor fi pe masura.

Legatura creata intre elev si profesor e cea care va ramane in sufletul si mintea copilului intreaga viata. Iar noi stim acest lucru si il tratam cu respectul si afectiunea cuvenite.

Ce te faci, insa, cu acei clienti-parinti neseriosi care, pe langa faptul ca-ti dau peste cap intregul program, n-au nici macar minima decenta sa-si ceara scuze? Cum sa te porti cu ei cand, programarea fiind facuta, uita sa vina si te lasa sa-i astepti ca prostu’, timp in care, un alt posibil client serios nu mai are loc? La inceput, dau telefon entuziasmati, cer programare, tu sucesti programul in asa fel, incat omul sa aiba loc cand isi doreste si nu-l refuzi, ba mai mult, cu o zi inainte il suni tu sa-l intrebi daca vine, el confirma, si te trezesti la ora programata ca totul a fost o cacealma.

In mod normal, ai zice ca atunci cand faci afaceri, faci orice ca sa castigi. Accepti compromisuri, te agiti, te faci carpa, ii lasi pe clienti sa-ti fie stapani, numai sa dea banii. Ei bine, in cazul nostru nu-i asa. Inainte de a fi o afacere, Academia de Arte Frumoase e un loc in care profesorii si elevii rezoneaza, comunica si cu sufletul, nu doar cu vorba, ba mai mult, fac impreuna arta. Aici nu e loc de tensiuni, certuri, neplaceri si n-are nimeni timp de pierdut. Ramanem doar cu parintii si cursantii care au inteles cum functionam si care au aceleasi principii ca si noi.

In curand, vom incepe si alte cursuri la Academia de Arte Frumoase, cu profesori de exceptie, nume grele in domeniul lor de activitate si nu vom permite nimanui sa-si bata joc de ei. Oricat de viitor client ar fi, cel care ne contacteaza trebuie sa ofere respect, sa fie de cuvant si sa-si doreasca intr-adevar ca fiul ori fiica sa  invete ceva, in conditiile de profesionalism pe care le oferim si le solicitam.

Altfel, viitorul nostru posibil client se poate duce unde-o vrea el si la cine l-o accepta. Pentru orice suma din lume, noi nu abdicam de la regula bunului simt.