Tag-Archive for ◊ Itsy Bitsy FM ◊

31 May 2011 Copiii coloreaza viata ca-n povesti

Astazi va scriu pentru a va lansa o invitatie.

Aveti acasa niste eroi din povesti? O mica printesa cu rochita de bal, tiara si conduri fermecati? Un pirat curajos? Niste pitici dragalasi sau niste pisicute cochete cu urechi si mustati numai bune de mangaiat? Sunteti voi insiva dornici sa deveniti eroi de poveste?

Atunci puneti-va costumele de basm si veniti impreuna cu toti membri familiei in Regatul de poveste din Parcul IOR, (“Alexandru Ioan Cuza”) din Bucuresti, sambata, 4 iunie si duminica, 5 iunie, acolo unde “Copiii coloreaza viata ca-n povesti”, intre orele 10- 13 si 15-18.

Avem doua zile la dispozitie sa aratam tuturor ce puteri magice avem, din ce tinut indepartat venim si cat de frumosi suntem.

Copiii costumati, dar si parintii care vor veni cu haine de poveste vor deveni personajele unei carti de povesti nemaivazute, nemaicitite si nemaiintalnite. Alaturi de ei se vor afla si personajele indragite de la Itsy Bitsy FM, iar distractia va tine zi de vara pana-n seara.

Muzica, dans, concursuri, cadouri si multa, multa culoare de dragul celor mai scumpe fiinte de pe pamant: COPIII, cei care ne coloreaza viata.

La multi ani, dragi si nepretuiti eroi ai povestilor de dragoste dintre parintii vostri! Abia astept sa va admir weekend-ul viitor! Voi fi acolo si voi rasfoi si eu cartea pe care o veti scrie in Regatul de poveste.

Copiii coloreaza viata ca-n povesti