Ma incapatanasem sa ma izolez in clopotul meu de sticla. Acolo ma simteam cel mai bine chiar daca uneori ramaneam fara aer. Preferam aceasta varianta decat cea cu aer si aere multe, in mijlocul lumii.
Din cand in cand, se mai gandea cineva la mine si incerca sa-mi ridice acoperisul de cristal. Reactia, insa, era una care alunga repede salvatorii. Cei care ma iubeau si carora le pasa de mine, asteptau rabdatori sa-mi revin. Ceilalti renuntau repede la prima mea impotrivire.
Desi paream eu un obiect de studiu, cei analizati erau ei. Vedeam tot, auzeam tot, doar ca refuzam sa ma manifest in concordanta cu cele observate. Era mai comod asa pentru cei din jur si mult mai relaxant pentru mine.
Intr-o zi, insa, o prietena din cafenea, m-a smuls din clopotul meu de sticla. Mi-a propus sa ne vedem si a asteptat rabdatoare sa dau un semn. L-am dat, dar am pus conditii si am sperat, recunosc, sa-mi spuna politicos ca am prea multe pretentii. Ba nu voiam acolo, ba nu puteam la ora aia, ba una, ba alta. In mare, motivele erau reale si ma agatam de ele ca s-o fac sa renunte si sa inteleaga ca sunt o companie mai mult decat nesuferita.
Ea n-a renuntat. A fost rabdatoare si amabila pana la capat. Atitudinea sa m-a facut sa ma gandesc mai bine la ce-mi doresc cu adevarat. As fi vrut sa ies. Mi-ar fi placut sa rad, sa uit de tot, sa ma desprind de clopotul meu de sticla, dar n-aveam puterea s-o fac. Ea m-a ajutat.
In ultimul moment, in dimineata aceea am mai pus o singura conditie: sa mergem intr-un anume loc. Mi-a spus cu delicatete ca e cam departe de ea, dar ca vine oricum. Atunci am inteles ca trebuie sa-mi revin. M-am smuls din lancezeala, m-am imbracat la repezeala, din greseala am iesit cu sosete negre la o tinuta alba din cap pana-n picioare si m-am amuzat in tacere cand, in taxi fiind, m-am descaltat pe furis si mi-am bagat sosetele buclucase in geanta.
Locul in care ne-am intalnit era singurul in care as fi avut chef sa merg dupa o lunga perioada de izolare. Era locul in care de fiecare data imi intalneam fosti colegi de scena, locul in care ai senzatia ca toata lumea cunoaste pe toata lumea (si uneori chiar asa e). Faptul ca mi-am dorit sa merg acolo insemna clar ca mi-e dor de oameni. Ca vreau sa ma bucur din nou de viata. Daca n-ar fi fost ea atat de insistenta poate n-as fi realizat toate astea.
Intalnirea a fost una foarte placuta, cu povesti, povestiri, amintiri si cu o ploaie zdravana care n-a reusit sa ne alunge. Ba dimpotriva. Stateam la masa cu umbrelele deschise si ne amuzam ca doua copile fugite de acasa si de la serviciu. Nici macar apa care se ridica furioasa spre gleznele noastre nu ne-a speriat. Am rezistat eroic pana a aparut iar soarele.
Au trecut multe ore, s-au spus multe, s-a ras mult si-am plecat atat de bucuroasa, incat n-am rezistat si mi-am confirmat prezenta si la o alta petrecere cu prieteni si colegi dragi, intalnire ce s-a terminat tarziu, dupa miezul noptii.
Daca mi-ar fi spus cineva cu o zi inainte ca-mi voi petrece ziua urmatoare in acest fel, i-as fi ras in nas si i-as fi spus ca nu ma cunoaste.
De fapt, cred ca eu ar trebui sa-mi ofer mai mult timp ca sa ma cunosc mai bine.
La multi ani, Alina!
Nouria, multam tare mult si emotionat pentru La multi ani-ul in avanpremiera!
Cat despre ce ai povestit…ai, mai, ca nu te cred! Sa existe pe fatza pamantului o asa comoara de fata??!!
Cand sa povestesc, Alina?
Eu nu-s comoara c-ar trebui sa fiu ingropata repede, sunt doar un om cu caracter.
Tu, in schimb, (pentru ca despre tine era vorba) esti o fata de nota 10! (am priceput si eu mai tarziu ce ai scris!:) )
Bravo pentru “stoicismul” de care ai dat dovada parasind “clopotul de sticla” ,ai nevoie de spatiu pentru tine si asa vei trai cu mai multa pofta alaturi de dragii tai si ei alaturi de o fiinta solara !! Toate trebuie sa facem asa pentru a ramane optimiste !! Viata este frumoasa , trebuie traita iesind din griul rutinei !!
Da, Iris, sunt solara pana la urmatoarea eclipsa!
Pai da, de mine vorbeam, ca nu s-a atins modestia de mine niciodata, m-a ferit Dumnezeu!
cred că fiecare dintre noi are momentele sale de restrişte, când simte nevoia de izolare, de a fi într-un spaţiu închis nu neaparat la propriu, cât la figurat, din pură nevoie de singurătate, dar poate şi din curiozitatea de a înţelege sau a-şi aminti şi mai bine care sunt cei cărora, într-adevar, le pasă!
Bine ai revenit, Nouria!
Ce bine ca exista mereu “cineva” care nu se lasa cu una cu doua si care incearca si incearca si nu renunta….la un moment dat, Nouria, toti am fost suntem si vom fi acel “cineva”, dar cand ni se intampla noua este foarte frumos si placut.
Si ceea ce invat eu din aceasta postare este faptul ca foecare din noi avem momentele in care vrem sa fim singuri si stam in “carapacea” noastra, dar cel mai important e ca in astfel de momente se disting acei “cineva” carora le pasa cu adevarat! Foarte frumos….
Buna Nouria,
Sunt o cititoare fidela a ta.Imi place mult cum scrii,dar mai ales subiectele pe care le abordezi.In multe din ele ma regasesc,cu bune si rele.Subiectul de acum m-a impins spre dialogul cu tine si invitatele tale pentru ca si eu, cand cadeam,gaseam intotdeauna sprijinul unei prietene dragi.Ma bucur pentru tine ca ai reusit aceasta evadare.Ma alatur indemnului facut de Iris,evadeaza mai des!Sunt bune si eclipsele la ceva,dar soarele ,lumina iti da energie ,te face sa stralucesti,iar tu esti frumoasa in lumina si scrii minunat.In aceast subiect si cuvintele stralucesc,parca danseaza dupa muzica din sufletul tau.Nasa
Andra, trebuie sa-ti spun ca si tu ai fost fara sa stii, in diferite momente, unul dintre oamenii care au reusit sa-mi ridice clopotul de sticla. Multumesc!
Sambata am plecat la 9 de acasa si am ajuns dupa 19. Am lucrat, am participat la un eveniment organizat de Crucea Rosie , am fost la televiziune si cand am pus capul pe perna, mai tarziu ca de obicei, am adormit bustean. Asta doar ca s-o pot lua duminica de la capat. Imi place ritmul in care am intrat. 
Asa e, Dorina, la sfarsitul unei astfel de perioade tragi linie si intelegi multe lucruri care inainte iti erau de neinteles.
Multumesc, Nasa, pentru mesajul cald si emotionant. E mare lucru sa ai langa tine, aproape sau departe, oameni carora le pasa. Eu am cativa si ma consider o norocoasa. Cat despre eclipse, chiar ca sunt bune si ele, cea mai importanta, cea din 11 august 1999, mi-a schimbat viata.
Si daca tot vorbeam de evadari… cred ca au inceput sa-mi placa.
Marti la 10 e in reluare emisiunea “Ne vedem la TVR”. Daca aveti un televizor prin preajma, uitati-va. Veti avea o surpriza.
spun şi eu la mulţi ani alinei, aici, pe blogul tău, când mai psunt doar puţine ore…
ce îmi place mie cel mai mult la tine este că recunoşti şi când e bine, dar mai ales când nu e. cu sinceritate, cu umor, cu zâmbet…
şi dacă psipsina nu îţi spune nimic ca şi id, este pisica dintotdeauna, căreia cineva i-a schimbat numele din română în greacă.
gânduri bune pentru copiii tăi frumoşi. pregăteşti şi anul acesta coroniţă?
Bine ai revenit, psipsina, cu nume nou, dar cu acelasi aer pisicesc!:)
Cum se striga pisicile in limba greaca?
Mai sunt cateva zile pana la ziua Alinei, dar si eu m-am grabit cu urarile fiindca am vrut sa fiu prima. Oi fi reusit?
Pregatesc si anul acesta coronita, am un carnet plin de FB in toti cei patru ani de invatatura si mai mult decat atat, ne pregatim pentru un examen de admitere greu, la o scoala de elita. Luna viitoare e de foc pentru noi!
eeeei, felicitări nouria, vom ține pumnii fiului tău care va reuși negreșit.
cum se strigă pisicile? uite-așa: ψιψινα !
de fapt, psipsina semnific[ acele pisici ale greciei ce nu aparţin nimănui. ele stau zile întregi de vară pe pervazele pline cu flori ale caselor atât de albe, fiind hrănite din mila trecătorilor…
vă doresc multă baftă! şi ţinem pumnii… urările pentru astăzi pe pagina nouă. 😉