Le vezi pretutindeni. Sunt mici, frumoase si periculoase. Barbatii intorc privirile dupa ele, iar gandurile ce-i napadesc sunt pasibile de dosar penal.

Am auzit o poveste despre o Lolita a zilelor noastre care facuse pasiune pentru un sofer de autobuz. Il vrajise atat de mult, incat zilnic o primea in cabina lui, iar ea se lasa plimbata fara bilet ore intregi. Barbatului n-avea cum sa-i ramana indiferenta perfectiunea trupului ei. Si curajul ei. Si naivitatea. Intrase intr-un joc periculos de oameni mari la finalul caruia cineva trebuia sa piarda. Asta daca jocul se juca pana la final. Norocul a facut ca intr-una din zile soferul s-o intrebe incotro se indreapta. Cu aceeasi inocenta cu care-si plimba trupul tanar, i-a raspuns ca merge sa-si ia buletinul. “L-ai pierdut pe cel vechi?” s-a interesat sincer barbatul. “Nu, imi scot buletinul ca am implinit 14 ani”. Saracul om a amutit. Primul gand care l-a napadit a fost la fiica lui cu doar doi ani mai mica decat fata din autobuz. Atunci s-a terminat jocul.

Pe vremea mea, maica, adolescentele erau inca niste fetite. Doar bolnavii psihopati puteau pune ochii pe ele. Acum, orice barbat cu testosteronul la el se poate lasa inselat de niste forme apetisante, de o tehnica a flirtului care pe vremuri apartinea doar femeilor trecute de majorat si de o dezinvoltura demna de cauze mai bune. Le vezi machiate, aranjate, oxigenate, cu unghii colorate si limbaj asemenea, imbracate cat sa nu zici ca-s dezbracate. Ca au 14 sau 20 de ani nu poti sa stii decat daca le ceri buletinul la control. Si-au pierdut candoarea, au renuntat la pudoare si s-au grabit sa imbatraneasca fara sa stie ca toata viata ce va urma isi vor dori sa aiba din nou varsta inocentei.

Am fost martora, de curand, a unei scene care m-a lasat fara cuvinte. O fetita frumoasa, tanara (ca mica nu-mi vine sa-i spun), care n-avea mai mult de 15 ani ii arunca ocheade unui barbat in toata firea care, intamplator, avea in jurul lui nevasta si copiii. N-avea niciun stress Lolita, de fapt, nici nu parea sa observe ca toata lumea ii vedea privirile insistente si ca situatia era penibila. Ea venise acolo sa cucereasca, sa impresioneze, sa se remarce. Omul matur a sesizat si el incercarile puerile ale domnisoarei si n-a soptit decat un “Saraca!”, dupa care a plecat.

Dar ce te faci cu cei care se lasa purtati de acest joc vinovat? Cu cei care n-au scrupule si profita de naivitatea sau de prostia fetelor imbatranite inainte de vreme? Sunt ei vinovati sau vina trebuie cautata la alti oameni maturi, la niste parinti care n-au stiut sa-si educe copiii, sa le pastreze puritatea si candoarea unor ani care nu se vor mai intoarce niciodata?

Pacat!