Archive for ◊ November, 2016 ◊

22 Nov 2016 Eu am omorat tipul din filme
 |  Category: Uncategorized  | Leave a Comment

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, “Tipul din filme nu exista“. Promit s-o citesc, desi titlul m-a intristat profund. Viata a dat cu mine de toti peretii, dar eu inca mai speram…

Cum sa pornesc o “constructie”alaturi de un barbat stiind ca rolul perfectiunii lui e doar episodic? Cum sa ma gandesc ca ingerul care mi-a adus fluturi in stomac va deveni monstrul care imi va arata stelele verzi? Nimeni nu-mi poate demonta iluzia ca m-am indragostit de cel mai bun, iubitor, sensibil, sexy, romantic si responsabil barbat de pe pamant. Oricine mi-ar spune ca ma insel ar deveni inamicul meu cel mai mare. Am un talent de necontestat de a lua apararea “perfectilor” pe care ii iubesc. Poate nu stiti voi cum venea “tipul din filme” si imi saruta mainile stand in genunchi si spunandu-mi ca eu sunt viata lui si ca fara mine nu poate sa traiasca. Cu siguranta n-ati fost acolo nici cand mi-a adus micul dejun pe tava, la pat sau cand am gasit buchete de flori pe perna, ascunse suav cu cearsaful. Habar n-aveti cate declaratii spuse, recitate, scrise, cantate, in versuri, in proza mi-a fost dat sa aud de la “tipul din filme”. Cat scarpinat pe cap, cate mangaieri, cati ochi de caprioara inlacrimati de dragoste, cate promisiuni, cate juraminte din alea cu “pentru totdeauna”, “niciodata” sau “‘ toata viata”, in functie de contextul discutiei. Ce trebuia sa fac? Sa-i spun ca nu exista? Ca e o plasmuire a mintii mele? Ca minte? N-aveam cum. Alegeam de fiecare data sa-l cred, sa ma incant, sa ma bucur, sa ma minunez de norocul care a dat peste mine. Sa fi indraznit cineva sa puna la indoiala “perfectiunea” omului meu iubit!

In timp, sarutarile s-au imputinat, statul in genunchi a devenit desuet, mangaierile erau ale unui robot, iar scarpinatul o corvoada. Sa treci cu degetele prin parul unui om poate deveni, pe neasteptate, cel mai mare efort si supliciu la care ar putea fi supus cineva. Sa astepti micul dejun de la cel care se impiedica in pantalonii de la pijama ca sa ajunga inainte de a te ridica tu din pat, poate deveni un act de mare nesimtire. Adica nici sa faci de mancare nu esti in stare? Sa faci dragoste cu “tipul din filme” poate fi cel mult science fiction, fiindca tu esti castratoarea care l-a lasat fara… nu stiu… era ceva… nu-mi amintesc. Ma rog… Ideea e ca tipul din filme exista, dar nu stim noi sa-l pastram. Asa-i? :)

Pai cum sa mai fie el Brad Pitt, pardon, scuze, nici asta nu mai e din filme, nu stiu… Cum sa mai fie el “tipul din filme”cand tu ai devenit vrajitoarea din povesti? Pai, saracul, cat sa-l mai tina romantismul daca tu faci pe profesoara, il certi, ii arunci sosetele murdare in fata, nu-l lasi la bere cu baietii, ba nu-i dai voie nici sa vorbeasca si el acolo cu o domnisoara noua, ceva, ca de alte treburi nici nu poate fi vorba… Cat sa-ti mai cante la ureche daca ii semnalezi fiecare nota interpretata fals, in loc sa-ti tii gura deschisa in semn de admiratie totala, nu ca sa scoti tot felul de jigniri pe ea? Stiu ca iti trebuie mult curaj sa-ti recunosti greseala, dar uite ca eu mi-am luat inima in dinti, am lasat deoparte ipocrizia si ma declar vinovata! Eu am omorat tipul din filme! Dar stiti de ce? Fiindca era atat de perfect, incat mi s-a facut frica sa nu mi-l ia alta. N-as fi suportat sa raman fara el. Prin urmare, l-am ucis, iar de banalul ala cu care imparteam patul, m-am despartit.

Acum sunt gata sa o iau de la capat! Astept tipul din filme! :)