01 Feb 2016 De ce sa moara Valentin?

Cu spatele la toti

Am intrat in luna februarie si se apropie momentul cand vom incepe sa ne plangem ca am imprumutat sarbatori de la occidentali. Inca de pe acum, suntem gata sa-l rastignim pe bietul sfant Valentin pe motiv ca nu-i unul de-al nostru. Se apropie Ziua Indragostitilor si sunt pregatita sa observ cum multi din jur vocifereaza si dau ochii peste cap la vederea inimioarelor si ursuletilor de plus. “Kitch, prost gust si motiv de scos bani din buzunarul naivilor indragostiti”, gandesc unii cu voce tare. “Un om serios nu are nevoie de o zi anume ca sa celebreze iubirea. Daca trebuie neaparat, macar sa fie Dragobetele, autentic romanesc, ca noi nu ne vindem tara. Nuuu! Sfantul Valentin ala vrea sa ne ia pana si iubirea si s-o puna pe numele lui!”

Cata energie irosita degeaba…

Tocmai de aceea, m-am gandit sa le propun celor care hulesc sarbatorile astea “pagane” un exercitiu simplu.

Mergi pe 14 februarie la cel pe care-l iubesti si priveste-l in ochi cateva minute fara sa-i vorbesti. Lasati-va privirile sa comunice. Priveste-i forma fetei, fruntea, nasul, gura, barbia si vorbiti-va doar cu ochii. Lasati-i pe ei sa spuna tot ce simtiti in adancul sufletului. Apoi, luati-va de maini si tineti-va strans, ca si cand ar fi ultima oara cand v-ati putea atinge. Tu pune-ti capul pe pieptul lui si asculta-i inima. Apoi, lasa-l si pe el sa faca acelasi gest. Tacerea e doar o iluzie. De fapt, inimile voastre poarta un dialog. Si vorbesc tare, insa doar ele se pot auzi. Trece-i mana prin par si mangaie-l ca si cand n-ai mai putea-o face din nou, niciodata. Poti sa exprimi in cuvinte ce simti? Poti sa explici cuiva cum e caldura pe care o simti deodata, venita parca de nicaieri? Poti sa opresti sangele care-ti invadeaza obrajii? Poti sa-ti reglezi respiratia care a luat-o razna pe nesimtite? Simti linistea care a pus stapanire pe tine? Te cufunzi cu totul in iubire si ai vrea sa ramai acolo?

Bine. Dupa ce faci exercitiul acesta si dupa ce-ti raspunzi tie insuti la toate intrebarile, te invit sa-mi raspunzi si mie la cateva: de ce sa traiesti hulind? De ce sa-ti consumi energia si nervii contestandu-l pe bietul Valentin si razand de cei care cred in el?

Spune-mi sincer: dupa ce ai terminat de facut exercitiul, a mai contat ca e 14 februarie, sarbatoarea occidentala? Mai tii minte ziua, luna, anul, ora, traditia sau lipsa ei, atunci cand sufletul iti este plin de iubire? Mai ai timp de pierdut cu criticile? Iti mai arde sa te certi pe o tema atat de neimportanta? Te face mai fericit controversa decat sublimul pe care-l traiesti iubind?

Ocupa-te de dragostea ta, intretine-o, sarbatoreste-o, recunoaste-o, bucura-te ca o ai! Lasa-l in pace pe Valentin! De ce sa moara?

Profita la maximum de frumusetea iubirii si lasa-i pe nefericiti sa faca treaba murdara! Lasa-i pe ei sa se certe cu sfintii! Lasa-i pe ei sa imparta lumea in occidentali si orientali! Lasa-i pe ei sa decida care sfant e mai sfant si sa despice firul in patru, analizand decaderea si disparitia traditiilor neaose, romanesti. Lasa-i pe ei sa se laude ca sunt mai credinciosi decat altii si sa se impauneze cu merite pe care nu le au!

Intoarce-te cu spatele la toti si priveste inainte, doar spre iubire! Altceva nu conteaza.

26 May 2015 Gara
 |  Category: Uncategorized  | One Comment

Peron cu omNu mi-au placut niciodata garile. Prea multa lume. agitatie, galagie. Le-am evitat cat de mult am putut. Cand am avut de luat trenul, m-am prezentat in ultimele minute inaintea plecarii ca sa evit peronul aglomerat. Calatoria cu trenul imi place, dar gara imi provoaca neliniste.

Poate de aceea am evitat sa-mi transform casa si viata intr-o gara. Am incercat sa nu le aglomerez prea mult cu calatori grabiti. Cine avea de prins alte trenuri a fost invitat politicos sa le astepte in alte parti, pe alte peroane sau halte. Din motive pe care refuz sa mi le amintesc am facut un compromis si am primit in casa si viata mea persoane care credeau ca au nevoie doar de bilet ca sa poposeasca  putin pe la mine si m-am transformat eu in nasu’ care inchide ochii pentru un manunchi de sentimente. Dar pe spaga primita se plateste impozit, mai devreme sau mai tarziu. L-am platit. Si de atunci am devenit neinduratoare.  Esti doar in trecere? Ocoleste-ma! La mine nu e peron cu cafele si sucuri. Nici banci n-am ca sa-ti odihnesti trupul, nici birou de obiecte pierdute nu gasesti aici, iar de sala de asteptare nici nu poate fi vorba.

Ai trenul tau? Urca-te in el din ce gara vrei, nu din viata mea. Ai casa ta? Bucura-te de ea, dar nu incerca s-o transformi pe a mea intr-o gara in care astepti pana ajungi la tine!

Nu am spatiu mult in casa, nici timp prea mult nu mai am in viata, dar cine poate sa patrunda in ele va fi tratat regeste. Nu cu suc si cafea, ci cu iubire si loialitate. Cateodata va fi greu, obositor, alteori va fi feeric, dar indiferent cum va fi nu te vei simti ca intr-o gara. Pentru ca nu esti intr-una.

 

08 Mar 2015 Nimic despre femei
 |  Category: Uncategorized  | One Comment

Trebuie sa le faca pe toate. Sa gateasca. Sa spele. Sa calce. Sa se  ingrijeasca de copii, de sot, de animale, de casa, de serviciu, de rude, de relatii, de scoala copiilor, de sanatatea familiei, de nevoile familiei, de distractia familiei. Sa curete, sa frece, sa dezinfecteze. Sa alinte, sa dojeneasca, sa tina socotelile, sa se retina de la cheltuieli nesabuite, sa zambeasca mereu, sa taca mai mult, sa inghita tot, sa lupte, sa apere, sa uite, sa ierte, sa stranga din dinti si sa mearga mai departe. Trebuie sa zbarnaie de la prima ora a diminetii pana la ultima ora a noptii. Sa aiba grija de toti si de toate. Sa nu supere pe cineva, sa nu cumva sa ridice tonul, sa nu-si piarda blandetea, sa nu viseze cu ochii deschisi pe timpul familiei, sa nu se vaicareasca si sa nu fuga. Sa execute repede si bine. Fara comentarii si fara sa-si dea ochii peste cap.

Nu-i asa ca citind vorbele de mai sus ati crezut ca vorbesc despre femei? Daca-i asa, e trist. Inseamna ca stiti voi ceva…

Eu descriam niste roboti.

De 8 martie, am o singura rugaminte: nu omorati femeia din voi si nu-i lasati nici pe altii s-o omoare!

10 Dec 2014 Tu nu-mi dai voie
 |  Category: Uncategorized  | Leave a Comment

Tu nu-mi dai voie niciodata sa fac ce vreau. Nu stiu cum reusesti sa te impui. Eu nu sunt vreo carpa fara personalitate. Ba chiar, cateodata, am prea multa si ma incurca si pe mine. In fata ta insa imi pierd vointa si ma transform. Nu folosesti forta. Oricum ai mai multa decat mine si m-ai dobori imediat. Nu folosesti nici vorbe taioase. Din astea am eu mai multe, dar cand sunt cu tine le uit pe toate. Nu stiu ce strategii ai invatat si de unde. De fapt, mereu ma intreb de unde stii atatea despre mine. Esti un fel de “specialist in mine”. Parca ai avut o viata la dispozitie sa ma studiezi si sa ma inveti. Ma stii pe de rost. Si cu toate astea nu ma lasi sa fac ce vreau. Recunoaste ca nu ma lasi! Vrei sa-ti amintesc de cate ori m-ai deturnat de la starea mea initiala? O s-o fac. E lunga lista de intamplari, dar o sa ti le spun doar pe cele semnificative.

Cand ai ajuns acasa m-ai gasit trista. Nu m-ai lasat sa stau asa. Mi-ai dat mana ta delicata si m-ai dus unde stiai ca imi place cel mai mult, in locul acela cu artificii lila. Acolo unde sta fericirea si de unde nu vreau sa mai plec niciodata.

Cand m-ai vazut agitata nu mi-ai dat voie sa raman asa. Te-ai oferit sa rezolvi tu problemele mele, cu calm si intelepciune. Si le-ai si rezolvat. M-am linistit ca prin minune.

Cand eram nervoasa nu mi-ai incurajat starea. N-ai spus o vorba despre iesirile mele destul de bizare, ba imi amintesc ca ai zambit bland si mi-ai spus ca sunt frumoasa cand ma enervez. Am izbucnit in ras si m-am calmat ca prin minune.

Cand ochii mei ar vrea sa planga, le interzici imediat. Spune ca nu-i asa daca poti! Imediat ii saruti si lacrimile dispar ca intr-un truc de magie. De fiecare data ma uimesti si uit ce-mi inlacrimase privirea.

Cand obosesc rau si vreau sa ma odihnesc nu ma lasi s-o fac singura. Te odihnesti langa mine chiar daca energia ta ar darama muntii in acele clipe.

Cand vreau sa ma razboiesc cu cineva nu-mi dai voie. Mereu imi spui ca eu ii sunt superioara aceluia si tot ce merita din partea mea e sa-l ignor. Si eu te ascult. Mereu fac cum zici tu. Niciodata nu ma opun. Parca as fi vrajita. Nu ma mai recunosc. Sunt atat de docila. Nu pun la indoiala nimic din ce-mi spui, nimic din ce-mi faci, nimic din ce-mi doresti.

Tu nu-mi dai voie sa fac multe lucruri, iar eu ma supun. Si stii care-i culmea? Ca-mi place de mor!

31 Oct 2014 Minunata
 |  Category: Uncategorized  | 2 Comments

Ii spunea ca o iubeste cum n-a iubit pe nimeni. Ca e unica, minunata, speciala. Apoi, i-a promis ca vor fi impreuna pentru totdeauna. Dupa aceea, a rugat-o sa nu-si faca griji si  a asigurat-o ca sentimentele la maturitate sunt si mai profunde. I-a declarat solemn ca o va iubi toata viata, orice s-ar intampla. Niciodata n-a simtit asa ceva pentru nicio femeie  pana a cunoscut-o pe “minunata”. Nici nu si-a imaginat ca se poate iubi si asa. Practic, cu ea a inceput viata lui adevarata.

Asa a decurs povestea pana a aparut alta minunata. “Mai minunata”, daca imi e permisa greseala de exprimare. “Mai minunata” era unica, speciala, asa cum orice barbat isi doreste. Cat noroc sa aiba el s-o intalneasca pe “mai minunata”! O data in viata intalnesti asa ceva! Ce a trait pana atunci a fost doar o repetitie pentru momentul in care destinul i-a adus-o pe ea in viata. De fapt, ea e iubirea visata, asteptata si ravnita. Cum o iubeste pe ea n-a iubit si nici n-o sa mai iubeasca vreodata.

A treia minunata n-a intarziat sa apara. Si ce daca el s-a ofilit in cautarea perfectiunii. Asemenea minunatii merita orice sacrificiu si oricata asteptare. Minunata cu numarul trei nici nu se compara cu minunatele dinainte. Are ceva unic, special, cum n-a mai intalnit pana acum. Daca ar sti ea cat a asteptat-o… Si cat de mult si-a dorit o minunata ca ea, dar n-a avut noroc. Pana acum.

Minunatele s-au perindat prin viata lui ca intr-un carusel al sortii care nu se mai opreste. Ametise putin si nu mai stia exact la care sa se stabilizeze. E greu cu atata minunatie in jur, iar cuvintele parca nu-i mai ajungeau ca sa le convinga pe urmatoarele cat sunt de unice si de speciale. Cu cat trecea timpul, cu atat avea mai mult de muncit, fiindca ele incepusera sa se intrebe cat de minunat e el, daca nicio minunata nu-i sta alaturi prea multa vreme. Eee, dar sa nu-i plangeti de mila ca nu i s-a terminat  jocul seductiei. Mai apare cate o naiva care se incanta la textele mestesugite pe care i le spune, dupa indelungi repetitii facute de-a lungul vietii. Si totul devine o rutina. Nici el nu mai stie care a fost, este sau va fi “cea mai minunata”. E o confuzie crancena in mintea sa, dar speranta e ultima care-si da obstescul sfarsit, asa ca isi repeta cuvintele de fiecare data cand prin preajma mai apare cate o… minunata. Exact. Nu costa nimic sa dai din gura, mai ales cand miza e atat de mare: iubirea vietii. Si nu poti sa risti sa nu-ti mai spui pledoaria ca, cine stie, poate chiar atunci ratezi intalnirea cu EA. Unica, speciala… minunata. Exact.

Ar putea sa para trista povestea, dar asta doar pentru pesimistele si carcotasele de serviciu. Doar ele ar putea intelege ca e de rau ce-am scris eu aici. Ca e vreo jelanie sau vreo experienta frustranta pe care m-am grabit s-o astern in vazul lumii. Nu, in niciun caz. De fapt, ideea e alta. Textul acesta e unul pozitiv si cu ajutorul lui n-am vrut decat sa-ti transmit urmatorul mesaj: orice ai face, oricum ai fi, oricum ai gandi, oricum ai arata, oricum ai trai, ESTI MINUNATA!

09 Oct 2014 Bagajul
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , , , ,  | 3 Comments

Firea mea pasionala ma arunca in extreme mereu. Inevitabil, oamenii pe care ii cunosteam erau impartiti in cei care imi plac si cei pe care nu-i pot suferi. Mai exista si categoria celor pe care nu ii cunosc, ei fiind cei mai multi, dar si cei mai privilegiati fiindca scapau de grila mea de etichetare. In functie de imparteala asta atat de subiectiva imi ajustam comportamentul la fiecare intalnire ceea ce era extrem de obositor. N-am dat niciodata senzatia vreunuia ca s-ar afla in partea alba a listei daca nu era. Iar celor pe care-i placeam le recunosteam fara tagada simpatia mea.

Cam la fel s-a intamplat si cu sentimentele esentiale. Ori te iubesc de mor, ori te urasc de mori tu. Asta era axioma dupa care imi ghidam viata. Asta pana intr-o zi cand am simtit o liniste de neexplicat. Imi era tare bine si nu intelegeam ce se petrece cu mine. Auzeam lucruri care in trecut ma tulburau si nu mai aveau niciun efect asupra mea. Intalneam oameni care mi-au facut rau si niciun resentiment nu ma cuprindea. Vedeam manie in privirile unora si mi se facea mila. Simteam crisparea si inversunarea de care erau cuprinsi in preajma mea si imi venea sa-i mangai pe crestet ca sa le alung frustrarile chinuitoare. Priveam in ochi care nu-mi puteau sustine privirea si tristetea din ei ma induiosa. Cand cineva mi-a spus rastit si putin isteric “Cand e vorba de tine suflu si-n iaurt”, nu m-am simtit deloc lezata. Ba chiar am zambit bucuroasa. In sfarsit, persoana din fata mea intelesese ca nu trebuie sa mai confunde niciodata, dar niciodata, bunatatea cu prostia. Si i-am fost recunoscatoare ca a priceput, fiind convinsa ca asta o va ajuta pe ea in viitor.

Nu stiu ce s-a schimbat in mine. Poate faptul ca sunt inconjurata doar de iubire a alungat orice urma de ura din sufletul meu. Cei pe care ii consideram pana mai ieri dusmanii mei au devenit niste oameni simpli despre care cred care ar merita sa-si gaseasca linistea pe acest pamant. Chinul lor nu ma mai bucura, asa cum faptele lor nu ma mai dor. Nu mai urasc deloc pentru ca nu mai am loc de ura in inima mea plina de dragoste. Iar linistea care ma cuprinde cand pun capul pe perna e nepretuita.

Am pierdut prea mult timp din viata mea intrebandu-ma “de ce?”, “cum?”, “cand?” facand referire la oameni, dar si la fapte apuse, trecute si ingropate. Apoi am realizat ca nu mai conteaza niciun raspuns despre ce a fost. Balastul vechi imi ingreuna mersul inainte. Ma poticneam la fiecare pas, la fiecare vorba veninoasa si imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun sau sa renunt de tot la drumul meu. Atunci, cu ultimele forte, am aruncat bagajul prea greu pentru puterile mele si m-am eliberat. Acela a fost momentul in care am invatat zborul.

Mi-am deschis aripile si am simtit libertatea pe care ti-o da doar iubirea. Am scapat din puscaria urii, a resentimentelor si mi-am indreptat privirea, de acolo, din inaltul cerului meu, spre oamenii care m-au ranit, cu intelegere si compasiune. Nu mai urasc pe nimeni fiindca sunt mult prea ocupata sa iubesc si sa zbor. Sus, sus, cat mai sus. De unde tot ce e jos pare mic, foarte mic, de neobservat.

09 Sep 2014 Ce stii tu despre mine?
 |  Category: Uncategorized  | One Comment

M-am simtit obligata sa pun de multe ori aceasta intrebare in ultimele zile. Unora le-am adresat-o in fata. Altora doar in gand fiindca nu-mi erau in raza vizuala. Acum simt nevoia  s-o scriu ca sa nu mai fiu nevoita s-o repet.

Mi-ai citit varsta in buletin si crezi ca stii cati ani am? Te inseli amarnic.

Mi-ai aflat statutul marital si crezi ca sunt nefericita? Te inseli amarnic.

Ai aflat deciziile pe care le-am luat in viata si consideri ca am gresit? Nu-i asa ca poti sa juri ca tu ai fi procedat mai bine si mai corect? Te inseli amarnic.

M-ai vazut cazuta la pamant si crezi ca tu nu vei fi niciodata in viata asta intr-o situatie asemanatoare? Imi pare rau sa te anunt, dar te inseli amarnic din nou.

M-ai vazut plutind de fericire si m-ai suspectat ca doar ma prefac? Iar esti in eroare.

M-ai vazut pornita impotriva nedreptatii si ti s-a parut ca sunt plina de ura? Sa-ti explic: de fapt, ce vedeai tu in ochii mei era dreptatea. Si daca stii ce e aia, ar trebui sa stii si ca dreptatea asta nu se castiga. Ea este sau nu este. Nu te mai minti ca ar fi altfel, ca iar te afunzi in greseala.

Ti se pare ca sunt aroganta? Aici s-ar putea sa ai dreptate. Cu oameni ca tine nu merita sa fiu altfel.

Ma imbratisezi si cand ma-ntorc cu spatele ma barfesti crezand ca nu stiu? Iar gresesti.

Stii ce program am azi de la 7 si ti se pare ca-mi cunosti programul intregii  vieti? Habar n-ai.

Garantezi ca ce-am pierdut eu sau mi-a fost luat va aduna altcineva de pe jos si va fi fericit? Asta era o gluma pentru detensionarea atmosferei. :)

Una peste alta, tragand linie si adunand, reiese clar ca tot ce crezi ca stii tu despre mine este o iluzie. Cum sunt eu cu adevarat nu vei afla niciodata. Si nici n-ar trebui sa te intereseze. N-ai lucruri mai importante de facut? Am eu o sugestie de lucru important pentru tine, in cazul in care esti in pana de idei: VIATA TA.

 

 

 

 

 

08 Aug 2014 Vei fi un nimic, daca nu esti deja
 |  Category: Uncategorized  | One Comment

Cica sa dai dovada de noblete si sa taci cand iti vine sa urli in gura mare. Cica sa nu pui intrebari prea multe celor carora stii ca le place sa aiba secrete fiindca demonstrezi ca nu esti delicata. Cica sa te faci ca nu pricepi cand observi o muiere care ajunge din varf de deal  in capitala si incepe sa aiba pretentii de mare doamna, ca altfel esti nepoliticoasa. Cica sa nu comentezi cand le vezi pe cate unele care fac pe familistele convinse si dau lectii de morala, dar isi insala sotul cu nerusinare, fiindca nu e treaba ta. Cica sa nu pui la indoiala declaratiile mamelor care se dau cu fundu’ de pamant ca nu si-ar lasa copiii pentru nimic in lume, iar ele si-i intalnesc 5 minute pe zi fiindca sunt foarte ocupate. Cica sa te faci ca nu observi lasitatea unora care n-au curajul sa-si asume deciziile idioate pe care le iau, ca altfel dai dovada de grosolanie. Cica sa nu spui ca te-ai saturat de ipocriti, fatarnici si alte gunoaie, ca e urat din partea ta. Cica sa taci si sa-nghiti. Sa te faci ca ei nu exista si eventual sa te simti vinovata ca ti s-a parut asa ceva. Sa zambesti si sa-i strangi in brate pe toti.  Sa fii bine cu toata lumea. Sa-i mangai pe crestet si sa le intinzi o mana prietenoasa. Sa ii lingusesti si sa-i admiri pentru integritate si principiile sanatoase. Eventual sa ii asiguri ca ti-ai dori sa ajungi si tu ca ei intr-o zi, dar ca ti-e teama ca nu poti atinge o asemenea perfectiune. Sa le promiti ca vei consulta specialistii (acesti guru sau aceste guri ale zilelor noastre) in viata fara pata, in pata de pe rochie si in obrazul patat cu cheltuiala se tine. Si pe urma o sa fii ca ei. Un nimic. Garantat.

24 Jul 2014 Povestea din camera mea
 |  Category: Uncategorized  | 5 Comments

Am intrat si am incuiat usa. Cheia am lasat-o in broasca. Nu las pe nimeni sa priveasca in camera mea prin gaura cheii. Ce ar vedea s-ar putea sa-l tulbure profund pana si pe cel mai insensibil om de pe pamant.

Am aprins stelutele de pe comoda. Am dat drumul la muzica. Linistea camerei a capatat contururi noi. L-am privit in ochi si am inteles. A venit din alte dimensiuni. Si nu intamplator. Nu revendic nimic palpabil de la el. Nu ma pierd in nimicuri. Totul vine atat de firesc… Linistea sufletului e cel mai mare dar pe care-l puteam primi. N-am cerut-o, dar am tanjit dupa ea multa vreme. De asta a venit. Si nu l-am chemat, dar m-a auzit.

Cineva ciocane la usa. Nu raspundem. Usa noastra va sta mereu inchisa pentru lumea de afara. Si-au imaginat ca suntem inauntru dupa muzica pe care au auzit-o, dar ei nu cunosc dansul nostru. Nu stiu sa-l danseze. Si nici nu l-ar putea intelege. Coregrafia a fost facuta dinainte, de cineva pe care nu-l cunoastem, dar pe care il simtim de fiecare data cand ne privim in ochi. Cine ar mai avea loc intre privirile noastre?

Am deschis o carte si am inceput sa citim amandoi in acelasi timp, in acelasi ritm, dar in gand. Cuvintele au acelasi inteles pentru noi, iar paginile le dam pe rand, fara graba. Marii scriitori ai lumii au scris despre noi. Zambim de fiecare data cand ne recunoastem in vorbele lor. Si totusi, au ramas multe nescrise fiindca oricat ar fi de intelept cineva, n-ar putea sa puna in cuvinte povestea noastra. Doar noi o stim si o scriem in fiecare zi.

A turnat vinul in pahare si am ciocnit. Nu ne-am urat nimic. Nu ne-am propus nimic. Nu ne facem planuri si nu ne constrangem. Nu ne intereseaza cliseele. Doar ne-am privit si am inteles totul. Libertatea pe care ti-o da iubirea e greu de incatusat.

Pentru cei de afara, care stau pe la usa, nu mai am pahare. Nici vin nu mai e. Poate par nepoliticoasa, dar n-am timp sa ma gandesc la asta. Straine de sufletul meu, daca imi bati la usa si nu iti deschid inseamna ca nu e loc in camera mea pentru tine. Asa ca nu te obosi degeaba. Ma bucur de libertatea mea nepretuita, de universul meu si stiu ca tu n-ai nicio legatura cu asta.

Am inchis usa cu cheia si cheia am lasat-o in usa. Nu poti intra. Nu deranja!


 

 

11 Jul 2014 Femeia copil
 |  Category: Uncategorized  | One Comment

Pe drumul spre casa ma gandeam la ea. O fata firava cu umeri subtiri si cu statura unui prunc. Femeia-copil. Aceea pe care ai crede ca barbatul de langa ea simte nevoia s-o protejeze. Femeia aceea a carei privire insenineaza ziua celor din jur. Femeia care a fost in viata ei de toate: si mama, si sotie, si iubita, si servitoare, si doamna si tot. De ce i-a pregatit destinul atat de multe farse? Pareau umerii ei atat de zvelti incat sa-i fie aruncate toate suferintele lumii pe ei?

Isi ducea zilele cu demnitate fara sa se planga sau sa se revolte. Doar cei care o cunosteau demult ii recunosteau grimasa de durere. Ceilalti o vedeau mereu zambind. Facea slalom printre incercarile vietii fara sa cracneasca. Cu aceeasi umilinta le vorbea copiilor, dar si oamenilor mai mari sau mai mici cu care traia sau doar se intalnea. Modesta si tacuta, isi vedea mereu de treaba si nu indraznea sa-si arate suferinta zilelor coplesitoare. Cele doua vanatai de pe brate le acoperea cu bluze cu maneci lungi in miezul verii. Doar cand nu era nimeni in casa intra in baie, isi privea chipul in oglinda si printre hohote de plans urla ca nu mai poate. Nu-i placea deloc ce vedea, dar nu avea curajul sa faca nimic.

Devenise un robot incapabil sa mai asculte vocea moralizatoare a barbatului de langa ea. O carcasa goala care se plimba intre scoala, serviciu, casa si mintea pe toata lumea ca asta si-a dorit toata viata sa faca. Invelisul de carne si oase o purta in locuri in care nu voia sa fie, langa oameni pe care ii dispretuia. Resemnarea adusese insa dupa ea si disperarea inabusita care a ajuns s-o sufoce.

N-a spus nimic, n-a mai plans, n-a mai urlat. Doar a plecat. De tot.

Nu mi-e dor de ea fiindca stiu ca acum ii este mult mai bine.